Consiliul Naţional de Etică analizează cazul de plagiat al ministrului Petre Tobă în 11 decembrie

Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei va analiza cazul privind posibilul plagiat al lui Pere Tobă în şedinţa din 11 decembrie, indiferent dacă, până atunci va fi primită sau nu o sesizare în acest sens.  
Romania TV
26 nov. 2015, 13:42
Consiliul Naţional de Etică analizează cazul de plagiat al ministrului Petre Tobă în 11 decembrie

Potrivit surselor citate de Mediafax, Consiliului Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare din Ministerul Educaţiei nu primise, până joi, nicio sesizare privind un posibil plagiat al lucrării de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă.

Citeşte şi: Cazul Tobă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Dacă va fi un verdict de PLAGIAT, nu poate fi decât o SOLUŢIE

În schimb, în prima şedinţă a Consiliului de Etică va fi luat în discuţie cazul unui posibil plagiat, semnalat în presă, şi se va decide dacă se va face o analiză asupra lucrării de doctorat a lui Tobă.

„Chiar dacă până atunci nu va fi fost primită nicio sesizare legat de un posibil plagiat al ministrului Petre Tobă, vom lua în discuţie acest caz”, au precizat sursele citate.

Press One scrie că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei cu care noul ministru de Interne, chestorul principal Petre Tobă, a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
O tânără a murit după ce a mâncat un sendviș banal. Ingredientul care i-a fost fatal Anei
Capital.ro
Decizia venită astăzi pentru Elena Udrea. Tribunalul Prahova a stabilit
Playtech.ro
Câte grade pe scara Richter ar putea avea cel mai mare cutremur în România: ”Este calculat pentru zona Vrancea”
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cel mai vizionat videoclip pe TikTok. Nimeni nu-i înțelege succesul
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
A murit Bogdan Teodorescu! Jurnalistul și analistul politic s-a stins din viață la 61 de ani
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut unul din cei mai mari actori ai țării. A fost o legendă. Nimeni nu va mai fi ca el
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
Doliu în România! A murit subit astăzi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card