Bugetul RADET pe anul 2015 a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București cu o lună înainte de sfârșitul anului. Potrivit hotărârii aprobate de consilierii generale în ședința de joi, în acest an, RADET are venituri în valoare 1.205.277.000 lei și cheltuieli 1.531.190.000 lei. Astfel, regia înregistrează din start un deficit bugetar de 325 milioane lei.
Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 1,1 miliarde lei, este cheltuit pe bunuri și servicii, iar 164 milioane lei vor fi cheltuiți pe salariile și bonusurile angajaților.
Gabriel Dumitraşcu, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al RADET, anunța pe 13 noiembrie că din cauza neaprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al RADET pe anul 2015, s-ar putea sista furnizarea apei caldă şi a căldurii în tot Bucureştiul.
„Nu mai avem voie să cheltuim nimic. Niciun ban. Orice sumă care intră în contul RADET poate fi cheltuită doar dacă e şi bugetul aprobat. Degeaba fac, pe 16 noiembrie, împrumutul de la trezorerie, pentru că nu-l putem folosi. Conform legii, nu avem voie, pentru că am cheltuit mai mult de 90% din buget.”, a spus Dumitraşcu.
Consilierii generali ai Municipiului Bucureşti au votat, în şedinţa extraordinară don 16 noiembrie, accesarea unui împrumut de 248 milioane lei, de la Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca RADET să poata furniza apă caldă şi căldură în parametri normali, pâna la finele anului. Cei 248 milioane lei reprezinta decontarea cheltuielilor RADET pentru functionarea la parametri normali in lunile octombrie (40 milioane lei), noiembrie (90 milioane lei) si decembrie (118 milioane lei).
RADET înregistrează la ENEL, furnizorul de energie termică, o datorie totală de 3,2 miliarde lei.