Crinuţa Dumitrean a fost REŢINUTĂ. Fosta şefă ANRP, luată cu ambulanţa VIDEO

Crinuţa Dumitrean, fosta şefă ANRP, a fost reţinută, joi seara, de procurorii DNA, în dosarul despăgubirii ilegale de aproape 109 milioane de lei acordate lui Mihai Rotaru, pentru un teren din Piteşti, informează România TV. Dumitrean, însărcinată în opt luni, a fost luată însă cu ambulanţa. În acelaşi dosar, au mai fost reţinuţi Mihai Rotaru, Sergiu Diacomatu şi alte trei persoane, iar deputaţii Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu au fost puşi sub urmarire penală. 
Romania TV
26 nov. 2015, 17:05
Crinuţa Dumitrean a fost REŢINUTĂ. Fosta şefă ANRP, luată cu ambulanţa VIDEO

Procurorii DNA au decis, joi seara, reţinerea fostei şefe a ANRP, Crinuţa Dumitrean. Însărcinată în 8 luni, Crinuţa Dumitrean a fost luată însă cu ambulanţa în jurul orei 21.15. Aceasta fusese adusă la sediul DNA pentru audieri în jurul orei 19.00.

Crinuţa Dumitrean este cercetată în dosarul privind acordarea unei despăgubiri de peste 100 de milioane de lei acţionarului Universitatea Craiova Mihai Rotaru pentru un teren supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei. Dumitrean a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la vremea respectivă.

 CITEŞTE ŞI Medicii, chemaţi de urgenţă la sediul DNA. Crinuţei Dumitrean i s-a făcut rău

Omul de afaceri Mihai Rotaru a fost reţinut, joi, de procurorii DNA, în dosarul despăgubirii ilegale de aproape 109 milioane de lei acordate acestuia pentru un teren din Piteşti. În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Sergiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru şi Rodica Constantinovici, foşti membri în comisia ANRP, precum şi un evaluator.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au emis un mandat de aducere pe numele lui Mihai Rotaru, pentru a da declaraţii despre o despăgubire de 108.932.000 de lei, care i-a fost acordată de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, pentru un teren din Piteşti, în perioada în care şefa comisiei era Crinuţa Dumitrean.

Procurorii DNA i-a audiat tot joi, şi pe Lăcrămioara Alexandru, Rodica Constantinovici, Sergiu Diacomatu şi Cătălin Florin Teodorescu, toţi fiind foşti membri ai comisiei ANRP. Lăcrămioara Alexandru a fost în ANRP ca reprezentant al Ministerului Finanţelor, Rodica Constantinovici a fost secretar de stat în Ministerului Justiţiei, Sergiu Diacomatu şi Florin Teodorescu au fost vicepreşedinţi ai ANRP.

În aceeaşi cauză sunt vizaţi şi Crinuţa Dumitrean, Remus Baciu şi Marko Attila, care au fost în comisia de la ANPR ce a aprobat solicitarea de despăgubire a lui Mihai Rotaru, au precizat sursele citate.

În acest dosar, sunt urmăriți penal deputații Ioan Oltean pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și trafic de influență și Cătălin Teodorescu, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,acesta fiind la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP. Teodorescu este trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză.

CITEŞTE ŞI Deputaţii Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, URMĂRIŢI PENAL. DNA: Oltean a primit 600.000 de euro într-o „parohie”

DNA precizează că, la 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafață de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire unei persoane.

Procurorii au constatat că terenul a fost supraevaluat cu aproximativ 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat, fiind facilitată obținerea unor avantaje patrimoniale pentru persoana beneficiară a sumei de bani.

„Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Persoana beneficiară a sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces in instanță”, se arată în comunicat.

Sursa citată menționează că din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Ioan Oltean, care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

„În schimb, numitul cesionarul i-a remis lui Oltean 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susțin procurorii.

 

Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Bucureștenii au spus DA! Ce urmează după validarea celor trei măsuri la referendum
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
substantial.ro
Funcţionarii publici nu pot cumula două majorări salariale simultan, a decis Înalta Curte
MediaFlux
DOLIU în ROMÂNIA! A MURIT FOSTUL PREȘEDINTE...
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro