Accidentul de la Cernobîl nu este singular în istoria industriei nucleare. De-a lungul timpului au existat sute de disfuncții la nivelul instalațiilor nucleare civile și militare. Cea mai recentă criză nucleară, de la Fukushima, este încă un exemplu că omenirea nu poate gestiona complet riscurile acestei tehnologii, nici după peste 50 de ani de la începutul folosirii acesteia în scopuri civile, comerciale, transmite organizaţia Greenpeace România.
La primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei atomoelectrice de la Cernobîl a explodat, eliberând în atmosferă cantități uriașe de material radioactiv. Din cauza temperaturilor ridicate, materialul radioactiv a ajuns la altitudini de peste 1.000 m, ceea ce a dus la o difuzare pe arii foarte extinse, pe durata următoarelor zece zile. Imediat după explozie au izbucnit incendii pe o rază de 150 m în jurul reactorului.
În zilele ce au urmat, pentru stingerea incendiilor, autoritățile au împrăștiat cu ajutorul elicopterelor mii de tone de material precum nisip, argilă și carbură de bor. Aceste măsuri au fost însă oprite, întrucât duceau la creșterea temperaturii materialului radioactiv și adăugau greutate pe structura slăbită a reactorului. Radiațiile au scăzut brusc în intensitate în ziua de 6 mai, după zece zile de la accident, procesul de emisie luând, de la sine, sfârșit.
Conform datelor vehiculate de autorități, numărul de persoane afectate de explozia de la Cernobîl se ridică la 5.000.000 numai în Ucraina, Belarus și Rusia. Norul radioactiv a vizitat, însă, o foarte mare parte din Europa, expunând radiațiilor populația multor state din zonă.
O suprafață mare din Ucraina este, încă, de nelocuit, în urma dezastrului nuclear, care continuă să producă efecte și acum, după 26 de ani.
Greenpeace susține construirea unui viitor energetic sustenabil, bazat pe energie, regenerabilă şi eliminarea treptată a energiei poluante, bazată pe cărbune, precum și a energiei nucleare, ce periclitează deopotrivă umanitatea și mediul.