Imediat ce a aflat că este vizat de DNA, Oltean a demisionat din conducerea PNL, după cum anunţă copreşedintele Vasile Blaga.
„Vă anunţ că domnul Oltean şi-a depus încă de ieri dimineaţă demisia din funcţia de vicepreşedinte al partidului”, a declarat Blaga, vineri, pentru stiripesurse.ro
Citeşte şi: DNA cere aviz pentru ARESTAREA lui Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu
DNA solicită vineri încuviinţarea arestării deputatului Ioan Oltean, pe care îl acuză de trafic de influență şi complicitate la abuz în serviciu. Oltean a fost audiat joi la DNA, când s-a aflat că ar fi primit o mită de 600.000 de euro într-o biserică.
Şefa DNA, Laura Codruța Kövesi, l-a sesizat pe procurorul general al P.Î.C.C.J pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, ambii de la PNL, pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, respectiv abuz în serviciu, într-un dosar privind retrocedări ilegale.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb cesionarul Rotaru Mihai i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”.