Rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop, a declarat, cu ocazia decernării titlului, că Vasile Dîncu este unul dintre cei mai importanți sociologi ai României și ai Europei, scrie Agerpres.
Citeşte şi: Vasile Dîncu: Se pune întrebarea până unde depolitizăm. Poate până la subsecretari de stat
„Decizia acordării acestui înalt titlu a luat-o Facultatea de Științe Politice, Administrative și Comunicare în 13 martie 2015 (…), Consiliul de Administrație al UBB a aprobat-o pe 20 aprilie (…), iar senatul UBB a stabilit definitiv acordarea titlului în 11 mai 2015. (…) Noi celebrăm aici erudiția și cercetarea științifică. Domnul profesor Vasile Dîncu este unul dintre cei mai mari sociologi ai acestei țări, unul dintre cei mai importanți chiar la nivel continental (…). De altminteri, ca o recunoaștere a valorii de savant și specialist, secția de specialitate a Academiei Române, recent, l-a votat printre membrii săi corespondenți. Mai urmează o ceremonie care îl va consacra probabil adunării generale a Academiei Române„, a menționat Ioan Aurel Pop.
În Laudatio, sociologul Ioan Hosu a vorbit despre activitatea sociologului Vasile Dîncu.
„În ultimul sfert de veac am asistat la schimbări politice, economice ce au marcat profund modul în care se manifesta instituțiile, comunitățile umane și indivizii în plan socio-comunicațional. Vasile Dîncu este sociologul care se remarcă prin prestațiile sale numeroase și extrem de consistente în domeniul comunicării sociale, politice și instituționale din spațiul românesc. Demersul sociologic al lui Vasile Sebastian Dîncu se manifestă sub imperativul sociologiei militans. Acest tip de atitudine reprezintă asumarea valorilor proiectului sociologic al lui Dimitrie Gusti, care a încercat să plaseze comunitatea și națiunea în centrul preocupărilor sociologiei. Profesorii Ioan Aluaș și Achim Mihu au fost cei care i-au transmis și cultivat ideile, valorile și dorința de a susține proiectul gustian prin care sociologia să devină parte din procesul de reconstrucție și modernizare a României. Prin activitatea sa didactică, de cercetare, prin activitatea sa publicistică, Vasile Dîncu a încercat să reconecteze trei zone care pot susține eforturile de înțelegere și mai apoi de modernizare a societății românești: științele sociale, morala și politica. Întreg efortul depus în cele două decenii și jumătate de activitate se circumscriu acestei concepții, aceea de a apropia sociologia de miezul lucrurilor, de societatea adevărată”, a declarat Ioan Hosu.
După primirea titlului, Vasile Dîncu a spus că la UBB, unde a fost student și profesor, s-a născut a doua oară.
„Am ezitat aproape o jumătate de an să colaborez cu prietenii mei de la UBB pentru această festivitate. Am ezitat în primul rând pentru că aici sunt acasă și, recunosc, mi-a fost frică. Îmi e frică și acum. Deși sunt profesor de comunicare și în general nu am emoții, în acest moment am cele mai mari emoții din viața mea. (…) De ce am ezitat atâta vreme: nu am găsit potrivit să primesc această onoare, deși o făceau cu bună credință foștii mei studenți, actualii mei colegi (…). Sunt două motive: în primul rând cred că era dovada că am plecat, că m-am înstrăinat (…) chiar dacă sentimentul meu e că nu am plecat niciodată din comunitatea noastră. (…) Cred că mi-a fost frică de faptul că această festivitate îmi va da măsura absenței mele de aici, absență care există și pentru care îmi cer iertare. De asemenea, nu am crezut că este potrivit, pentru că m-am gândit că e ca și cum mama ta ți-ar da un premiu, o medalie. Eu m-am născut a doua oară aici, în această universitate. Tot ceea ce sunt eu în acest moment, intelectual, politic, cultural, ca om, ca dascăl, sunt produsul acestei universități. Această universitate m-a creat și m-a trimis în lume cu o misiune pe care n-am uitat-o și pentru care n-am plecat niciodată de aici„, a menționat Vasile Dîncu.
La decernarea titlului de PHC au fost prezenți, printre alții, prefectul Gheorghe Vușcan și primarul Emil Boc, mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuț, și episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu.