Printre victimele ultimului cutremur se numără şi o femeie de origine japoneză, membră a unei asociaţii umanitare nipone, care fusese scoasă în viaţă de sub dărâmături, dar care a decedat ulterior.
Aksit Dayi, un oficial care se ocupă de managementul situaţiilor de urgenţă, a declarat că echipele de salvare nu au auzit voci de sub dărâmăturile celor doua hoteluri prăbuşite dar că lucrează în continuare cu speranţa că vor gasi supravieţuitori, relatează the Press Association.
Nu se ştie câţi oameni sunt prinşi în continuare sub mormanele de dărâmături, dar se crede că doi jurnalişti turci de la agenţia locală de ştiri Dogan se află printre victime.
„Sperăm să încheiem operaţiunile de căutare până vineri la miezul nopţii, cel târziu”, a mai declarat Dayi.
Cutremurul a avut magnitudinea de 5,7 si s-a produs joi seară în regiunea Van din estul Turciei.
Regiunea a fost zguduită luna trecută de un alt cutremur, soldat cu peste 600 de morţi. Pentru a evita un bilanţ la fel de tragic, autorităţile au mobilizat un număr impresionant de salvatori. Ei lucrează contra cronometru, deoarece şansele de a mai găsi supravieţuitori sub dărâmături scad odată cu trecera timpului.