Anastase îi reproşează lui Ponta comentariile făcute în legătură cu cei vinovaţi pentru impunerea nelegală a plăţii CAS-ului de către pensionari, despre care a spus „Nici să-i împuşti, nu-i suficient”.
„Pentru că vede că discursul său politic bazat pe minciuni nu ţine Victor Ponta şi partidul său au trecut în etapa ameninţării cu asasinatul politic, al ameninţării cu moartea„, a declarat Anastase vizând atât declaraţia lui Ponta, cât şi cea a deputatului PSD Adrian Solomon, care l-a avertizat pe primul-ministru că va avea soarta premierului italian Aldo Moro, care a fost răpit şi ulterior asasinat de către Brigăzile Roşii.
„Acesta nu este un discurs politic într-o Românie europeană. Limita a fost depăşită demult”, a spus preşedintel Camerei, amintind că în istoria României avem trei premieri care au sfârşit asasinaţi. „Dumnezeule mare, în ce lume trăim şi cine doreşte să ajungă la putere în România anului 2012!„, a exclamat democrat-liberala.
Ea a spus că interesul lui Ponta pentru soarta pensionarilor este unul ipocrit. „Nu eu am retrimis la comisiile de sănătate şi muncă raportul la OUG 107/2010. Plenul Parlamentului, prin vot electronic, a retrimis raportul. Din cei peste 130 de deputaţi USL, doar 30 erau prezenţi. Evident, Victor Ponta nu era printre ei„, a spus Anastase.
Un al treilea reproş adus liderului PSD vizează conduita acestuia în timpul discursului din Parlament a lui Herman van Rompuy.
„Victor Ponta a făcut o gafă diplomatică fără precedent. Când preşedintelui Consiliului European i se oferea cea mai înaltă distincţie a Parlamentului României, Victor Ponta a părăsit sala. Acest lucur dovedeşte lipsa de educaţie politică şi lipsa de educaţie, în general. El ştie că că asemenea greşeli costă. Devine astfel un lider nefrecventabil în Europa civilizată”, a declarat Roberta Anastase.