„Pentru tineri, pentru copii, adresarea mea este următoarea: Luați cu asalt Prutul, zdrobiți vamele și barierele care mai sunt între noi. S-ar putea să fie calea cea mai scurtă spre Uniunea Europeană. Dacă sute de mii de cetățeni ai Siriei, Irakului, Afganistanului au trecut din Europa, dintr-un capăt în altul, ignorând toate frontierele, ar fi păcat noi să ne închinăm atâta la granițele de la râul Prut”, a spun Chirtoacă.
Primarul a ținut să menționeze condițiile de trai mai bine din România, tarifele mai mici la energia electrică și gazele naturale, precum și afilierea cu NATO și UE a statului vecin, informează independent.md
„Deja se știe că dincolo de Prut, tarifele la energia electrică și la gaz sunt mai mici, prețurile la produsele alimentare, la automobile, la haine sunt mai mici, drumurile sunt mai bune, salariile și piețile mai mari, viața în general devine mai bună plus mai este și umbrela de securitate a NATO și prosperitatea care vine de la UE. Noutatea bună este că toate statele UE au ratificat Acordul de Asociere cu Republica Moldova și noi îl putem implementa. Avem o cale lungă de integrare în UE, dar și una scurtă, prin unirea cu România. Să ne adunăm la Chișinău, Iași sau la București, să mergem la Leușeni, să luăm cu asalt Prutul și să zdrobim hotarele. Asta așa ca un gând pentru 2016, 2017 și, cine știe, poate în 2018 reușim să o facem”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Amintim că pomul de Crăciun din scuarul Catedralei Metropolitane „Naşterea Domnului” şi luminile de sărbătoare din tot oraşul au fost inaugurate marți, 1 decembrie.