Sorin Oprescu a fost supus miercuri unei noi intervenţii chirurgicale. Medicii de la „Institutul Marius Nasta” din Capitală i-au extirpat nodulul, după ce săptămâna trecută au recoltat doar o parte din el pentru a o trimite la laborator.
Fostul primar va rămâne şi săptămâna aceasta internet în spital. El stă singur într-o celulă pentru care plăteşte 100 de euro pe zi, potrivit România TV.
Edilul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost internat joi la Institutul „Marius Nasta” pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale la plămâni, pe care a suferit-o în aceeaşi zi, primarul anunţând poliţiştii care se ocupă de supravegherea sa judiciară unde poate fi găsit. Oprescu le-a comunicat pavilionul şi salonul unde a fost internat, obligaţie prevăzută în cadrul măsurii arestului la domiciliu.
Sorin Oprescu, judecat în arest la domiciliu pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu, s-a internat la Institutul „Marius Nasta” pentru o operaţie la plămâni după ce judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să respingă contestaţia procurorilor DNA.