Nemulţumiţi că primarul de taie lumina din cauză că au alte simpatii politice, mai mulţi săteni au luat cu asalt primăria, însă replica acesuia nu lasă loc de negocieri: „Numai ţigănie! Vor să le plătesc eu facturile!”.
Ţăranii din Dor Mărunt spun că s-au obişnuit cu toanele primarului, însă faptul că sunt lăsaţi pe întuneric pe criterii politice i-a făcut să iasă în stradă. „Domnul primar a procedat la intimidarea unor persoane din localitate, care nu sunt de partea dânsului şi care nu-l susţin prin trimiterea echipei de electricieni pe care o are în Primărie şi demontarea lămpilor de iluminat de pe stâlpi, în acest fel sperând că îi va convinge să-l voteze în continuare şi la viitoarele alegeri„, a declarat un localnic, pentru România TV.
Tensiunile din comuna Dor Mărunt par imposibil de aplanat în condiţiile în care sătenii au aflat ce surpriză le-au pregătit aleşii în ordinea de zi a şedinţei de Consiliu de joi. Ei au aflat că un teren va fi trecut din extravilan în intravilan, primar pentru a fi împărţit ca loc de casă consilierilor primarului.