POVESTEA lui Moş Nicolae. În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghetuţe dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată. De altfel, povestea darurilor împărţite pe furiş în această noapte începe din vechime.
Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă, scrie desprecopii.com. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă, şi în special copiii, primesc daruri de la Moşul.
Le Père Fouettard în Franţa. Sfântul Nicolae este însoţit de un personaj pe care oamenii din Metz îl dispreţuiesc. Până în 1552, Moş Nicolae venea singur pe 6 decembrie şi aducea jocuri şi dulciuri copiilor cuminţi, dar şi celor mai puţin cuminţi. În anul acela, Împăratul Carol al V-lea a asediat oraşul Metz. Messienii au fost nevoiţi să ceară ajutor regelui Franţei pentru a face faţă asediului care a ţinut, cu toate acestea, până în ianuarie 1553. Breasla tăbăcarilor a inventat chiar în timpul asediului un personaj grotesc pentru a-i îmbărbăta pe locuitorii din Metz. Personajul îl reprezenta pe Carol al V-lea şi purta cu el un bici cu care încerca să pedepsească tinerii şi tinerele, alergându-i pe străzi. Anul următor, pentru a se bucura de libertate, breasla a reînnoit ideea acestui personaj urât, dezagreabil. Trecerea lui prin oraş coincide oarecum cu aceea a Sfântului Nicolae. Anii au trecut şi, cu timpul, a devenit un obicei ca Sfântul Nicolae să aducă dulciuri, iar caricatura lui Carol al V-lea să apară pedepsind copiii neascultători cu nuieluşa usturătoare. Oameni paşnici, locuitorii din Metz l-au uitat pe Carol al V-lea şi l-au botezat Père Fouettard (moşul care vine cu biciul) pe cel care-l însoţea pe Moş Nicolae, preferatul copiilor. Imaginea acestui personaj s-a răspândit puţin câte puţin spre Nord şi astfel Père Fouettard a fost acceptat în Germania, Olanda, Belgia, rezolvând uneori problemele educative ale unor părinţi, prin apariţia sa, care speria copiii neascultători. Ideea nuieluşei care pedepseşte a ajuns până pe meleagurile noastre.
Sfântul Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a două jumătate a secolului al III-lea, într-o familie înstărită, dar foarte credincioasă. El a rămas, însă, orfan de devreme şi şi-a împărţit averea moştenită, fără să îşi oprească nimic. În cele din urmă, a devenit Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.
În anul 325, Sfântul Nicolae a participat în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea. Atunci, Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu era Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca în 5 decembrie celor neascultători să li se dea o nuia în semn de avertisment, potrivit crestinortodox.ro.
Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viaţă a unui corabier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugăciune şi post, a furtunii de pe mare, etc). În ultima parte a vieţii s-a retras la mănăstirea ctitorită de el, a Sionului, unde a fost înmormântat la 6 decembrie 352. După opt ani, împăratul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserică, în cartierul Vlaherne, cu hramul numelui său.