DOSARUL „DEMISIA în 5 minute”. Instanţa a decis redeschiderea urmăririi penale împotriva lui Traian Băsescu

Judecătoria Sectorului 5 a decis, vineri, redeschiderea Dosarului "Demisia în 5 minute", informează România TV. Instanţa a admis astfel cererea depusă de Parchetul General de redeschidere a urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu pentru declarația făcută de fostul preşedinte în 2007, în contextul demersurilor de suspendare din funcție.
Iulian Tudor
04 dec. 2015, 07:06
DOSARUL

Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul preşedinte că în 2007 a afirmat că va demisiona în cinci minute şi nu s-a ţinut de cuvânt.

Instanţa a constatat astfel că este legală şi temeinică ordonanţa procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul fostului preşedinte Traian Băsescu. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 este definitivă.

„Admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de urmărire penală și criminalistică. În baza art. 335 C. proc. pen., constată legalitatea și temeinicia ordonanței din data de 11.05.2015 emisă în dosarul nr. 1305/P/2007 al acestui Parchet și confirmă redeschiderea urmăririi penale în cauză, cu privire la fapta sesizată prin plângerea penală formulată de către Șerb Ioan împotriva intimatului Băsescu Traian. Definitivă”, se arată în decizia instanței.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 după ce, în 9 octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că Judecătoria este competentă să analizeze şi să dea o soluţie cererii Parchetul instanţei supreme de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul preşedinte Traian Băsescu că nu şi-a ţinut promisiunea de a demisiona, aşa cum afirmase.

Traian Băsescu a declarat la ultima înfăţişare de la Judecătoria Sectorului 5, pe 26 noiembrie, că i se reproşează că a făcut „declaraţia politică legată de demisia în 5 minute, dar acesta a revenit în aceeaşi zi anunţând că nu mai demisionează”.

Citeşte şi Traian Băsescu: Dr. Ponta, Dragnea şi Gorghiu vor GUVERNA şi în 2016, dar nu direct, ci prin „tehnocraţi”

Dosarul este redeschis la cererea Parchetului General, ca urmare a unei reclamaţii făcute de un domn din Craiova, în 2007. Mi se reproşează că am făcut declaraţia politică legată de demisia în 5 minute, dar eu am revenit în aceeaşi zi anunţând că nu mai demisionez„, a precizat Traian Băsescu.

Fostul şef de stat a adăugat că înaintea redeschiderii dosarului de urmărire penală, Parchetul General ar fi putut să studieze Constituţia şi deciziile CCR. „Cred că înainte de a cere redeschiderea dosarului de urmărire penală, Parchetul General ar fi putut să studieze şi Constituţia României şi deciziile CCR. Nu au avut timp să citească. Mergem la Parchet cu Constituţia şi deciziile CCR care dau deplină libertate preşedintelui României la declaraţii politice, atitudini, poziţii, exprimarea unor puncte de vedere care vizeaza nu doar ţara, dar şi pe el însuşi, a precizat Traian Băsescu.

Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui Traian Băsescu pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb. Inițial, cererea Parchetului a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5.

Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute. „În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional”, spunea atunci șeful statului, într-o declarație de presă.

Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona. Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urma unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu tulpinile trandafirilor iarna ca să ai cea mai frumoasă grădină în primăvară. Va fi o explozie de flori și toți vecinii te vor invidia. Secretele florarilor olandezi
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni