„Potrivit unui ordin al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră dat în urma atacurilor teroriste (n. r. din Franța), la toate punctele de frontieră se efectuează verificări amănunțite a mijloacelor de transport precum și a celor care intră sau ies din țară pentru a se vedea dacă sunt persoane urmărite sau nu și, în plus față de acest lucru, a mai fost executată o turnare de aproximativ două sute de metri liniari de beton în cadrul lucrărilor de reabilitare la Podul Prieteniei, iar circulația la frontieră se efectuează pe un singur sens, semaforizat”, a spus, Cristina Onoferi, purtătorul de cuvânt al ITPF, potrivit Agerpres.
Lucrările la Podul Prieteniei au început în primpvara acestui an și, potrivit autorităților, se vor finaliza în primăvara anului 2016.