Curtea de Conturi: Imobile din patrimoniu, subevaluate de Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a subevaluat imobile din patrimoniu, iar la Ministerul Afacerilor Interne call center-ul de peste 19 milioane de lei care trebuia finalizat până în decembrie 2011 nu funcţionează, potrivit unui raport al Curţii de Conturi.
Filip Stan
04 dec. 2015, 18:40
Curtea de Conturi: Imobile din patrimoniu, subevaluate de Ministerul Dezvoltării

La Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Curtea de Conturi a identificat nu mai puţin de 14 nereguli, ilegalităţi sau erori comise în anul 2014. Din sinteza raportului de audit reiese că ministerul a folosit ineficient fondurile alocate, a subevaluat terenuri şi clădiri aflate în patrimoniu.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, printre neregulile identificate se află şi „efectuarea de înregistrări eronate în evidenţa contabilă a unor elemente patrimoniale de natura bunurilor, aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate în administrarea MDRAP, precum şi a unor drepturi şi obligaţii aflate în litigiu la 31.12.2014. Valoarea estimată a acestor abateri este de 451.409,5 mii lei (451,4 milioane de lei, n.r.)”.

MDRAP a diminuat valoarea patrimoniului public şi privat al statului cu 124.170.700 de lei ca urmare a subevaluării rezultatelor din rapoartele de reevaluare pentru bunuri proprietate publică (terenuri şi construcţii) pe care le administrează.

Mai mult, la Ministerul Afacerilor Interne, principala problemă identificată de Curtea de Conturi, este cea referitoare la call center-ul ministerului, care este nefuncţional, deşi contractul a fost încheiat în data de 16.10.2009 pe o durată iniţială de 26 de luni. Termenele de realizare pentru serviciile de instalare şi punere în funcţiune a sistemului sunt depăşite, iar în termen se află doar serviciile de mentenanţă şi garanţie.

Contractul încheiat cu 2K Telecom pentru punerea în funcţiune a call center-ului este în valoare de 19.667.000 de lei, din care mai sunt de achitat 7.297.200 de lei.

Citeşte şi Curtea de Conturi a descoperit NEREGULI la plăţile făcute de Patriarhie pentru comemorarea lui Brâncoveanu

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Traseul din România care i-a impresionat pe britanici. Traversează zone spectaculoase și obiective turistice: “M-am hotărât deja să mă întorc”
Capital.ro
Rambursare de taxe de la ANAF. Anunț oficial de la Fisc astăzi, 15 aprilie
Playtech.ro
Ce reguli trebuie respectate dacă vrei să îți construiești o terasă sau o anexă în curte
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
500 de lei pentru acești români. Banii au fost virați
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Nu mai putem posta pe rețele sociale despre candidați. Se dau amenzi de 50.000 lei de la BEC
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă