Frontul Naţional se clasează pe primul loc în şase regiuni, Les Républicains (LR, dreapta) şi aliaţii lor de centru în patru, iar Partidul Socialist (PS, stânga) şi aliaţii săi în două regiuni, potrivit unor estimări Ifop-Fiducial şi Ipsos-Sopra-Steria.
Citeşte şi: Seism politic în Franţa. Extrema dreaptă a câştigat primul tur al alegerilor regionale
În Île-de-France, lista dreptei conduse de către Valérie Pécresse însumează 31% din voturile exprimate, potrivit unor estimări TNS Sofres, clasându-se înaintea PS condus de către Claude Bartolone, care ar obţine 25%. Pe poziţia a treia, lista FN a lui Wallerand de Saint-Just este creditată cu 18,5%.
În Nord-Pas-de-Calais-Picardie, preşedinta FN Marine Le Pen obţine un scor fără precedent de 43%, potrivit Ifop-Fiducial, clasându-se înaintea listelor dreptei şi partidelor de centru conduse de către Xavier Bertrand (24%) şi listelor PS (18%).
În Provence-Alpes-Côte d’Azur (PACA), Marion Maréchal-Le Pen îşi depăşeşte de asemenea adversarii, cu 41,7%, potrivit Ifop-Fiducial. Listele dreptei conduse de către Christian Estrosi ar obţine doar 24,5%, iar cele ale PS 18,1%.
FN se clasează pe primul loc şi în Alsace-Lorraine-Champagne Ardenne, Centre-Val-de-Loire, Languedoc-Roussillon-Midi-Pyrénées şi Bourgogne-Franche-Comté, scrie Mediafax.
Participarea la vot a fost mai mare decât în primul tur al scrutinului din 2010, marcat de un nivel-record de absenteism de 53,63%.
În total, 49,5% din cei 44,6 milioane de alegători s-au prezentat la urne, potrivit unei estimări Ifop, o mobilizare care a avantajat în principal partidul lui Marine Le Pen, în contextul în care Executivul socialist conta pe o „mobilizare cetăţenească” în urma atacurilor de la Paris.
FN îşi depăşeşte astfel recordul în privinţa scorului naţional, după cel de 25,25% (5,1 milioane de voturi) obţinut în martie, în primul tur al alegerilor departamentale.
Rezultatele de duminică seara confirmă ancorarea locală a partidului de extremă dreapta FN, care şi-a stabilit ca obiectiv consolidarea reţelei teritoriale în vederea unei abordări de pe o poziţie de forţă a alegerilor prezidenţiale din 2017.