Deputatul Cătălin Teodorescu, salvat de colegi. Cererea DNA de arestare NU a trecut de plenul Camerei

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu scapă de arest. Cererea DNA de arestare preventivă a lui Teodorescu nu a trecut, miercuri, de plenul Camerei, neîntrunind numărul necesar de voturi. Înainte de votul în cazul Teodorescu, deputaţii au dat în schimb undă verde solicitării de arestare a lui Ioan Oltean.
Ionela Marcu
09 dec. 2015, 13:49
Deputatul Cătălin Teodorescu, salvat de colegi. Cererea DNA de arestare NU a trecut de plenul Camerei

Deputatul PNL Cătălin Teodorescu nu va putea fi arestat preventiv, în dosarul ANRP în care este cercetat alături de Ioan Oltean, în condiţiile în care, în plen, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea solicitării DNA.

Potrivit anunţului oficial din plenul Camerei Deputaţilor, 153 de deputaţi au votat „pentru” solicitarea DNA, 110 „împotrivă”.

Pentru ca solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive să fie aprobată, erau necesare 157 de voturi, în condiţiile în care îşi înregistraseră prezenţa la vot 312 deputaţi.

 

Conform Constituţiei şi regulamentului Camerei Deputaţilor, ridicarea imunităţii se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile de cvorum.

Este a doua oară când deputatul Cătălin Teodorescu este „salvat” de colegii săi.

Înainte ca deputaţii să îl salveze pe  Teodorescu, au votat cererea de arestare a lui Ioan Oltean. Astfel, plenul a aprobat solicitarea DNA de arestare preventivă a lui Oltean, cu 186 de voturi”pentru” şi 111 „împotrivă”

CITEŞTE ŞI Ioan Oltean poate fi ARESTAT. Deputaţii au aprobat cererea DNA: „Mi-am făcut bagajul” VIDEO

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Condimentul preferat al românilor, periculos pentru sănătate. Crește alarmant nivelul de stres
Capital.ro
Gratis de la stat pentru proprietarii de teren și case din România. Mergi la Primărie până pe 10 septembrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Situație jenantă pentru România în SUA. Iohannis l-a trimis pe Ciucă la dineul de la Casa Albă, dar americanii nu l-au primit
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Documentul de care depinde plata a sute de mii de pensii. Trebuie depus de urgență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Recalcularea pensiilor, la un pas de finalizare! Primele decizii de recalculare au fost trimise! Când ajung documentele și ce pensionari vor beneficia de majorări de 700 de lei
Capital.ro
Rămâi fără certificatul de înmatriculare. Se reține pe loc talonul auto și iei amendă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Medicul stomatolog Marina Gavril, găsită moartă în cabinetul din Brăila
MediaFlux
ADEVERINȚA care MĂREȘTE PENSIA. Când trebuie DEPUSĂ obligatoriu
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'