Ioan Becali află joi dacă va fi eliberat condiţionat. Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

Magistraţii de la Tribunalul Constanța vor decide joi dacă fostul impresar Ioan Becali va fi eliberat condiţionat din penitenciar. El se află în detenţie din martie 2014, când a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, în Dosarul Transferurilor.
Filip Stan
09 dec. 2015, 15:20
Ioan Becali află joi dacă va fi eliberat condiţionat. Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

La ședința de miercuri, DNA a contestat faptul că cele trei cărți scrise de Ioan Becali pot fi considerate lucrări științifice, precizând că acesta este arestat preventiv în alt dosar pentru dare de mită. Contestația DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Ioan Becali s-a judecat, miercuri, la Tribunalul Constanța, conform Mediafax.

Procurorul DNA a spus în fața instanței că nu sunt îndeplinite criteriile obiective și subiective pentru ca Ioan Becali să fie eliberat condiționat, spunând că acesta a câștigat 90 de zile prin scrierea unor cărți. „Scopul preventiv-educativ al pedepsei nu a fost atins„, a afirmat procurorul DNA. Acesta a cerut instanței să admită cererea depusă, să desființeze hotărârea luată de Judecătoria Medgidia și să nu permită astfel eliberarea condiționată a lui Ioan Becali.

Citeşte şi DECIZIE AMÂNATĂ. Ioan Niculae va afla în ianuarie dacă va fi ELIBERAT condiţionat

Avocatul lui Becali, Florin Șurghie, a spus că nu DNA este cel care poate decide caracterul științific al unei lucrări. „DNA face aprecieri personale cu privire la caracterul științific al celor trei lucrări. Domnul Becali a fost supravegheat în momentul când a elaborat lucrările, acestea au fost transmise spre exegeză celui care își poate da cu părerea în mod obiectiv, nu DNA. Nimeni, nici măcar DNA, nu are voie să facă aprecieri privind caracterul științific al unei lucrări, în afara specialiștilor. Știu că DNA are specialiști, dar nu cred că DNA are specialiști în toate domeniile„, a spus avocatul Florin Șurghie. Acesta a menționat că faptul că Ioan Becali este arestat preventiv în alt dosar nu are legătură cu această cauză.

Citeşte şi Ioan şi Victor Becali, înregistraţi în DUBA POLIŢIEI. Au recunoscut că au dat MITĂ

Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea pentru 10 decembrie. Decizia instanței va fi definitivă.

Judecătoria Medgidia a decis, în 29 octombrie, eliberarea condiționată a lui Ioan Becali, după ce a judecat cererea depusă de fostul impresar. De asemenea, pe data de 12 noiembrie, el a primit o altă decizie favorabilă din partea Judecătoriei Medgidia pentru eliberarea condiționată, de această dată la propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Poarta Albă. Cele două decizii nu au fost definitive, fiind atacate de DNA la Tribunalul Constanța.

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lista candidaților la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Cine vrea să fie președinte
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Vreme extremă în România: zeci de localități fără curent, acoperișuri distruse și drumuri blocate
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni