Scrisoarea de adio a băiatului care s-a sinucis: „Am obosit să lupt pentru părinţi”

Răsturnare de situaţie în cazul ultimei tragedii din Craiova. Colegii băiatului care şi-a luat viaţa sâmbătă au găsit o scrisoare de adio în care copilul a scris de ce şi-a luat viaţa. Tânărul de 19 ani suferea pentru că părinţii nu l-au vrut.
Filip Stan
09 dec. 2015, 19:04
Scrisoarea de adio a băiatului care s-a sinucis:

Înainte să îşi pună capăt zilelor şi să se arunce de la etajul 10 al unui bloc în construcţii, Nicu, le-a lăsat colegilor o scrisoare de adio în care îşi motiva gestul.

„Familiei mele nu îi pasă de mine, iar pentru ei sunt un străin căruia îi zic că îl iubesc de faţadă, dar străinul ştie adevărul. Ei au uitat că mai au un copil în lumea asta sau poate nici nu m-au vrut. Am încercat să îi facă să mă iubească, dar am ajuns la că dragsote cu sila nu se poate. Eu am oboist să stau să lupt pentru părinţii mei (cei care mi-au dat naştere). Sper ca ei să fie bine în continuareşi să îşi vadă de vieţile lor„, a scris tânărul.

Nicu a fost abandonat de părinţi la naştere şi de atunci a fost purtat de la un asistent maternal la altul, până a ajuns în casa socială din Craiova. A ţinut însă legătura atât cu femeile care l-au crescut, cât şi cu familia care l-a părăsit.

Băiatul s-a sinucis sâmbătă, la patru zile după ce prietena lui cea mai bună Cristina, în vârstă de 14 ani, şi-a luat viaţa. Copiii împărţeau aceeaşi durere: au fost abandonaţi în grija statului la scurt timp după ce s-au născut.

Citeşte şi 

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce este, de fapt, certificatul de viață. Fără el nu veți putea lua pensia. Cum trebuie semnat și unde
Capital.ro
Marele ACTOR a murit. Drum lin, maestre! Lumea e în lacrimi
Playtech.ro
ȘOC! Florin Piersic NU mai arată cum îl știai! A ajuns de nerecunoscut ACUM, AVEM imaginile
DailyBusiness
Amenzi drastice pentru toți românii din piețele agro-alimentare! Decizie de ultimă oră
Adevarul
Minivacanța de Sfânta Maria Mare în 2024. Câte zile libere au bugetarii anul acesta
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Băsescu și forțele oculte. Misterul lui Manolea și Flacăra Violet
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
wowbiz.ro
Florin Piersic, apariție șoc! Cum a ajuns să arate? Problemele de sănătate l-au transformat complet
Cancan.ro
Florin Piersic, TRANSFIGURAT total de problemele de sănătate... Actorul parcă s-a „topit” pe picioare, abia îl mai recunoști
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Cutremur cu magnitudinea de 4,7 în Arad! Unda seismului s-a resimțit în mai multe orașe din vestul țării, precum Cluj și Baia Mare
Capital.ro
Poți renunța la banii cash. Anunț pentru românii care plătesc cu numerar. Ce s-a schimbat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Submarin american cu rachete ghidate trimis în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor crescânde cu Iranul
MediaFlux
PENSIONARII vor încasa de DOUĂ ORI BANI în luna august! Seniorii se vor bucura de două ori
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!