Criza refugiaţilor: Comisia Europeană a deschis proceduri de INFRINGEMENT împotriva mai multor ţări

Comisia Europeană a deschis joi proceduri de infringement împotriva Ungariei, Italiei, Greciei și Croației, în cazul Ungariei procedura vizând legile și măsurile menite să restrângă accesul și drepturile migranților pe teritoriul ungar, iar celelalte privesc înregistrarea incompletă a migranților, relatează joi agenția EFE și executivul comunitar, potrivit Agerpres. 
Romania TV
10 dec. 2015, 15:19
Criza refugiaţilor: Comisia Europeană a deschis proceduri de INFRINGEMENT împotriva mai multor ţări

După ce s-a văzut copleșită de valul de migranți ce se îndreaptă către vestul Europei, Ungaria a ridicat garduri de sârmă ghimpată la granița cu Serbia și Croația pentru a stăvili acest aflux, iar în paralel a adoptat o nouă lege care înăsprește pedepsele pentru trecerea ilegală a frontierei și permite judecarea acestor infracțiuni într-un regim accelerat.

Totuși, după intrarea în vigoare a acestei legi — pe 15 septembrie — niciun migrant care a fost reținut după ce a pătruns ilegal pe teritoriul ungar nu a fost condamnat, dar justiția ungară a decis în fiecare caz expulzarea către Serbia. Însă aceasta din urmă refuză să primească migranții expulzați, care astfel rămân blocați în taberele din Ungaria.

După adoptarea noii legislații, autoritățile ungare iau în considerare numai cererile de azil primite de la migranții care se prezintă la punctele de frontieră, cei care formulează o asemenea cerere după ce au pătruns ilegal în țară intrând sub incidența prevederilor care sancționează trecerea ilegală a frontierei. Dar și cererile primite la punctele de frontieră au fost de regulă respinse.

Prin urmare, executivul comunitar a transmis guvernului de la Budapesta o scrisoare de notificare (prima etapă a procedurii de infringement) privind noua legislație ce reglementează azilul. Potrivit CE, unele prevederi conținute în această legislație sunt incompatibile cu normele europene.

Guvernul ungar a răspuns deja unei scrisori administrative prin care CE își exprima preocuparea față de această legislație, dar executivul comunitar consideră că există în continuare nereguli. Astfel, îi reproșează guvernului de la Budapesta în principal faptul că migranții sunt obligați să părăsească teritoriul Ungariei înainte verdictului la apelul privind decizia de respingere a cererii de azil, iar celor acuzați de trecerea ilegală a frontierei nu li se oferă serviciile de traducere la care au dreptul în timpul procesului.

Acum, Ungaria are la dispoziție două luni pentru a da curs scrisorii de notificare. Dacă executivul comunitar nu va primi un răspuns ori dacă va aprecia că acesta este nesatisfăcător, atunci va putea trece la următoarea etapă a procedurii, respectiv sesizarea Curții de Justiție a UE.

Citeşte şi Germania introduce CARTEA de IDENTITATE pentru imigranţi. Controlul asupra refugiaţilor va fi întărit

Într-o primă reacție după acest anunț, Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a declarat, conform agenției MTI, că procedura de infringement împotriva țării sale este un act de ‘răzbunare’ după decizia guvernului de la Budapesta de a contesta cotele obligatorii de refugiați la Curtea de Justiție a UE. Oficialul ungar a declarat că legislația țării sale privind azilul este conformă cu prevederile constituționale și cu normele ce privesc respectarea drepturilor omului. El a menționat totodată că guvernul de la Budapesta este pregătit să se confrunte cu executivul comunitar în justiție, dacă va fi nevoie.

Au primit de asemenea scrisori de notificare Italia, Grecia și Croația, întrucât autoritățile acestora nu au înregistrat toți solicitanții de azil ajunși pe teritoriile lor.

De exemplu, în cazul Italiei, Frontex (Agenția europeană pentru managementul cooperării operaționale la frontierele externe ale UE) a înregistrat de la 20 iulie până la sfârșitul lunii noiembrie circa 65.000 de migranți sosiți pe mare din state terțe, dar autoritățile italiene au înregistrat amprentele digitale în baza de date Eurodac numai pentru circa 29.000.

Situația este și mai gravă în cazul Greciei și al Croației, prima înregistrând aproximativ 121.000 din cei circa 492.000 de migranți care au trecut granița greacă în aceeași perioadă, iar cea de-a doua a întregistrat doua numai 575 din cei peste 340.000 de migranți care au trecut granița croată după data de 16 septembrie.

Pentru a ajuta Grecia și Italia, țările unde debarcă majoritatea imigranților ilegali veniți în Europa din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, la reuniunea din 22 septembrie a Consiliului Justiție și Afaceri Interne a fost adoptat un sistem de repartizare a 160.000 de migranți către celelalte state ale UE pe baza unor cote obligatorii. Dar acestor două țări li s-a cerut în schimb să înregistreze în mod riguros toate cererile de azil.

Aceste ultime proceduri de infringement se adaugă altor 40 deschise de Comisie pe 23 septembrie împotriva a 19 state (inclusiv România) care nu au informat Bruxellesul despre modul în care au transpus directiva europeană privind dreptul de azil în legislațiile lor naționale, alte 34 de proceduri fiind deja în curs la acea dată. Încă două proceduri ce vizează la acest capitol Grecia și Malta au fost inițiate joi.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se chema, de fapt, strada pe care locuiești. Puțini români știu de ce și cum s-a schimbat numele străzilor
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet jocul pentru Bahmuțeanca
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Statele Unite așteaptă implicarea soldaților nord-coreeni în conflictul cu Ucraina
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni