Preda a adăugat că, dacă moţiunea va trece totuşi, opoziţia va arunca ţara în haos.
„Eu nu cred că va trece moţiunea, pentru că nu văd ce motive ar avea decât să arunce ţara într-o neguvernabilitate în timpul campanei electorale. Iar chestiunile acestea, că domnul Ponta va fi prim-ministru, că va prelua puterea, să fie serioşi! Nu vor prelua nicio putere, doar aruncă ţara în haos. Nu are obligaţie nici preşedintele României şi niciun om de stat din România să predea puterea unei majorităţi conjuncturale capabilă să ducă o ţară în instabilitate şi o majoritate conjuncturală bazată pe promisiuni la o moţiune şi nu se dă ţara unei asemenea majorităţi. Le atrag atenţia să nu se mai gândească la chestiunea aceasta, pentru că niciun om sănătos la cap nu dă puterea unei majorităţi alcătuite în mod conjunctural pentru un obiectiv de o zi – o moţiune. Aruncă ţara în haos şi în niciun caz nu vor prelua puterea decât prin alegeri, aşa cum e stabilit, în noiembrie, dacă vor fi în stare”, a declarat Cezar Preda.
Parlamentarul de Buzău a avut un mesaj şi pentru democrat-liberalii care au părăsit formaţiunea în ultima vreme, orientându-se către USL: „Iar celor care au plecat sperând că USL, trecându-şi moţiunea, va ajunge la putere, le spun că se înşeală amarnic. Cine sunt cei care au plecat din coaliţie şi s-au dus spre USL, i-aţi văzut, îi vedeţi, nu comentez care au fost motivele pentru care au ales să participe la această încercare de debarcare a Guvernului. Sunt caractere deosebite, îmi dau seama că sunt oameni care au o gândire profundă şi, pentru binele României, au ales să să se înregimenteze într-o echipă care vrea, paradoxal şi nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană, să dărâme un guvern la două luni de la instalare şi în campanie electorală. Vă rog să îmi mai daţi un exemplu în Europa de aşa ceva, dar oamenii fac – şi aceasta este o chestiune pe care aş vrea să o reţineţi -, tot ce se întâmplă în acest moment este la mintea şi la capacitatea intelectuală a liderilor opoziţiei”.