„Trîmbiţaşi disperaţi ! Antena 3, al cărei fost proprietar se află în închisoare, Realitatea TV, al cărei fost finanţator se află în închisoare şi România TV, al cărei proprietar este inculpat, au declanşat o campanie furibundă în a lega cazurile de corupţie de numele Traian Băsescu. Aceste televiziuni utilizează trîmbiţaşii consacraţi în dezinformare precum Gîdea, Bogdan, Hoandră, Badea etc, dar şi proaspăta trîmbiţaşă Laura Chiriac.
Trîmbiţaşii delatori ascund un lucru esenţial: toate instituţiile în care s-au produs acte de corupţie au ţinut de guvern, fie că guvernul s-a numit Tăriceanu, Boc, Ungureanu sau Ponta, iar patronii trîmbiţaşilor au fost sau sunt băgaţi pînă la gît în relaţii cu premieri sau membri ai guvernelor. Vă supără acest adevăr,trîmbiţaşi mincinoşi?
În schimb, instituţiile care luptă împotriva corupţiei, chiar dacă încă nu sunt perfecte, au ţinut prin numirea în funcţiile de conducere de Preşedinte, fie că vorbim de DNA, SRI, ICCJ sau despre decizii importante ale CSAT după ce am declarat corupţia ca fiind ameninţare la siguranţa naţională. Asta puteam face ca Preşedinte. Vă supără aceste adevăruri,trîmbiţaşi imorali, sau în numele stăpînilor voştri corupţi nu le puteţi recunoaşte?
Pe de altă parte, sunteţi furioşi că numele meu nu este implicat în niciunul din cazurile de corupţie făcute publice pînă acum.
Vă dau o veste şi mai proastă, numele meu nu poate să apară nici în viitoarele cazuri de corupţie din timpul mandatului meu ca Preşedinte pentru simplul motiv că nu m-am implicat în ilegalităţi.
Oare disperarea vă vine din faptul că pot reveni în politică? PS-Trîmbiţaşilor, ce spuneţi voi, dacă DNA, SRI, ICCJ rămîneau ca în 2004 conduceau stăpînii voştri România, mai vorbeaţi voi de anticorupţie, mai organizau stăpînii voştri două suspendări ?”, a scris Traian Băsescu, pe facebook.