Programe suplimentare în sistemul de sănătate. Ministrul Achimaş vrea prevenţie în zona medicinei dentare la copii

Bugetul Sănătăţii pe anul 2016 a fost avizat, vineri, de comisiile reunite ale Parlamentului, fiind vorba de o creştere cu 16% faţă de 2015 pentru Ministerul Sănătăţii şi cu aproape 12% pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ministrul Sănătăţii a declarat că în 2016 doreşte mai multe programe suplimentare, printre care un program în zona medicinei dentare la copii.
Filip Stan
11 dec. 2015, 13:18
Programe suplimentare în sistemul de sănătate. Ministrul Achimaş vrea prevenţie în zona medicinei dentare la copii

La Ministerul Sănătăţii, bugetul avizat, cu două abţineri, de Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi Comisia pentru sănătate publică din Senat este de 7,7 miliarde de lei, respectiv 4,2% din PIB, iar pentru CNAS, bugetul pentru care s-a dat aviz favorabil este de 26,4 miliarde de lei.

„Am învăţat din tragedia din Colectiv şi ne gândim la un program de arşi. Sigur că într-un an de zile nu vom schimba sistemul, dar gândindu-ne la viitorul sistemului şi în primul rând la starea de sănătate a populaţiei, ne aplecăm asupra problemelor copilului, ne gândim la zona spitalicească critică şi postcritică şi, desigur, la programele naţionale. Prin buget sunt asigurate drepturile de personal, cele 25 de procente, despre care s-a discutat sunt acoperite şi, în acelaşi timp, bursele tuturor rezidenţilor din sistem pe toată perioada rezidenţiatului, peste 16.000 de persoane. Pentru programele naţionale de sănătate, în anul 2016 au fost alocate fonduri de 878 milioane de lei, cu aproximativ 100 de milioane mai mult decât în 2015”, a spus ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, în comisiile reunite ale Parlamentului.

Citeşte şi: Ce AVERE are ministrul Sănătăţii. Lista terenurilor şi conturilor deţinute de Patriciu Achimaş-Cadariu

De asemenea, ministrul Sănătăţii a spus că urmează să fie dezvoltate patru centre pentru arşi, la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti. Potrivit Mediafax, ministrul vrea programe suplimentare pentru naşterile premature, oncologia pediatrică sau programe de prevenţie în zona medicinei dentare la copii.

„Ne gândim la programe suplimentare şi la o suplimentare a fondurilor pentru mamă şi copil, în zona naşterilor premature, care sunt într-un număr mai mare ca anii trecuţi. Ne gândim la prevenţie – în zona medicinei dentare la copii. Vom face o analiză, în primul trimestru şi un program pilot la Iaşi, Târgu Mureş, Bucureşti, Cluj, din trimestrul al doilea. În acelaşi timp, ne gândim la o altă problemă care a apărut – rezistenţa la medicamente în tuberculoză, pentru care vom aloca o suplimentare de fonduri”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Citeşte şi: Dacian Cioloş argumentează, pe Facebook, cum a construit bugetul pe 2016: „Poate nu se satisfac toate dorinţele”

Medicii de familie, REVOLTAŢI: Să înţelegem că medicii şi asistentele care nu lucrează în spital sunt invitaţi să plece?

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
Scărlătescu a răbufnit după declaraţia Doinei Teodoru despre despărţire! Nu s-a putut abţine şi...
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Misterul cafelei din avion. De ce e gustul total diferit
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Radare pe toate șoselele din România. Ce trebuie să știi despre acțiunea „Speed” a Poliției Rutiere
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu