X FACTOR 2015: Ștefan Bănică îi are în grijă pe cei din grupa până în 20 de ani, Delia are la antrenamente grupa celor peste 20 de ani, iar Horia Brenciu vrea din tot sufletul să mai câștige o ediție X Factor, de data asta cu o trupă.
După trei emisiuni în care, pe rând, jurații au transpirat în momentele în care deciziile stăteau în mâinile lor; Ștefan, Delia și Horia știu sigur că merg mai departe în lupta pentru titlul X Factor cu CEI MAI BUNI!
Au fost doar șase scaune. Am simțit bucuria celor care au mai făcut un pas spre visul lor și au ocupat scaunul ce-i poate duce spre succes, dar ne-au întristat și lacrimile celor care au
Paul, Florin, Erika, Mădălina, Xenia şi Endy. Ei sunt cei şase fantastici „sub 20 de ani” aleşi de Ştefan Bănică pentru a merge mai departe la X Factor. Şi-au câştigat locul pe scaun, iar acum se vor înfrunta la Dueluri pentru un loc în Galele Live.
DUELURILE PE CARE LE VOM VEDEA LA CATEGORIA „SUB 20 DE ANI”
FLORIN RĂDUŢĂ vs. MĂDĂLINA CĂUŞ ERIKA ISAC vs. XENIA CHITOROAGĂ
ENDY GLIKMAN vs. PAUL BĂTINAŞ
Ei sunt cei şase concurenţi aleşi de jurata Delia în categoria „Peste 20 de ani”
Anastasia, Dana, Randy, Andrei, Alex și Sasha sunt cele șase talente cu factorul X din echipa juratei Delia. Au demonstrat că pot și că sunt pregătiți pentru Dueluri și au obținut un loc pe scaun.
DUELURILE PE CARE LE VOM VEDEA LA CATEGORIA „PESTE 20 DE ANI”
ANDREI IONIȚĂ VS. SASHA CĂLINESCU ANASTASIA URSU VS. DANA MARKITAN
RANDY ROBERTS VS. ALEX VASILACHE
Ele sunt cele şase trupe alese de Horia Brenciu
„Tea Rock”, „Thomas şi Amato”, „B52”, „Bravissimo”, „Brain Band” şi „Twins” au trecut cu bine de această etapă a show-ului, au dat tot ce au avut mai bun pe scenă şi şi-au câştigat locul în Dueluri.
DUELURILE PE CARE LE VOM VEDEA LA CATEGORIA „GRUPURI”
BRAIN BAND vs. BRAVISSIMO THOMAS şi AMATO vs. TEA ROCK
TWINS vs. B 52
Miercuri seară, emisiunea “X Factor” a fost preferata publicului, fiind lider de audiență atât pe publicul comercial, cât și la nivelul întregului public din mediul urban. Astfel, în intervalul în care a fost difuzată emisiunea (20.29-23.40), “X Factor” a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 cu o medie de 6,5 puncte de rating și 16,9% cotă de piață, în timp ce ProTV s-a clasat pe locul al doilea.
Clasamentul se menține și la nivelul întregului public din mediul urban, când Antena 1 înregistrează o medie de audiență de 6,2 puncte de rating și 13,9% cotă de piață, în timp ce ProTv obține 5,7 puncte de rating și 12,7% cotă de piață.