Legea care interzice fumatul în spaţiile publice, adoptată de Comisia pentru Sănătate. Ce MODIFICĂRI s-au făcut

Proiectul de lege care interzice fumatul în spațiile publice a fost adoptat, vineri, în unanimitate, de Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaţilor. Membrii comisiei au eliminat din proiectul de lege amendamentul care se referea la interzicerea expunerii pachetelor de țigări în zonele obligatorii de trecere.
Iulian Tudor
11 dec. 2015, 17:30
Legea care interzice fumatul în spaţiile publice, adoptată de Comisia pentru Sănătate. Ce MODIFICĂRI s-au făcut

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in toate spatiile inchise a fost modificat, vineri, in cadrul Comisiei de Santate din Camera Deputatilor, intr-o scurta sedinta convocata imediat dupa discutarea bugetului de stat pe sanatate, pentru ca legea sa poata fi trimisa in plen la votul final inainte de terminarea sesiunii parlamentare.

Deputatii din comisie au adoptat astfel raportul suplimentar in sensul eliminarii amendamentului care prevedea „interzicerea afișării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere”. Sesizarea fusese facuta de Consiliul Concurentei si a fost motivul invocat atunci cand legea a fost brusc scoasa de ordinea de zi de la vot final pe 25 noiembrie. Decizia a fost luata in unanimitate.

Membrii Comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi, retragerea amendamentului care prevedea ”interzicerea afișării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere”, pentru a evita considerarea neconcurențială a prevederilor legale. Raportul cuprinde în amendamentele admise interzicerea completă a fumatului în toate spațiile închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unități sanitare, precum și cele de învățământ, de stat și private„, a declarat preşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, potrivit evz.ro.

În urmă cu câteva zile, legea antifumat se afla pe ordinea de zi a Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Deşi la şedinţă erau prezenţi mai mulţi invitaţi, aceştia au fost anunţaţi după mai bine de trei ore că şedinţa nu va mai avea loc.

Legea antifumat ar urma să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, urmând ca apoi să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun interzice complet fumatul în toate spaţiile închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ, de stat şi private.

CITEŞTE ŞI: 70 de români MOR ZILNIC din cauza fumatului. „Niciun politician nu are dreptul să amâne legea anti-fumat”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii