Explozia a avut loc după marea rugăciune de vineri din moscheea Anwar, în cartierul Merkato din centrul capitalei etiopiene.
„Deocamdată, nu știm cine se face vinovat de acest incident”, a declarat pentru AFP ministrul etiopian al comunicațiilor, Getachew Reda. „Șaptesprezece persoane au fost rănite, dintre care unele grav”, a mai spus oficialul, citat de Agerpres.
Atentatele de acest gen sunt rare în Etiopia, în pofida tensiunilor recurente dintre majoritatea creștină și minoritatea musulmană și a prezenței de grupări ale rebelilor în unele regiuni îndepărtate ale țării.