PENSIILE SPECIALE ale parlamentarilor, în plenul de marţi. PNL va vota „împotrivă”. Care este poziţia PSD. UPDATE

Conducerea Parlamentului a aprobat, luni, solicitarea liderul grupului PSD din Camerei Deputaţilor Marian Neacşu privind introducerea legii pensiilor speciale pentru parlamentari pe ordinea de zi a plenului de marţi, a declarat vicepreşedintele Camerei, liberalul Ludovic Orban.
Iulian Tudor
14 dec. 2015, 11:11
PENSIILE SPECIALE ale parlamentarilor, în plenul de marţi. PNL va vota

UPDATE Şeful PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, că social-democraţii vor vota marţi noua lege privind pensiile parlamentarilor, după cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis. Liderul PSD a precizat că ea nu poate respinsă cu totul, iar noua formă este mai bună decât cea iniţială.

Dragnea a explicat că Parlamentul a adus modificări legii iniţiale, aducând proiectul într-o formă mai bună, deşi PSD ar fi respins cu totul o iniţiativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor.

Suntem într-o situaţie extrem de ciudată, din păcate. Dacă se respinge cererea de reexaminare înseamnă că rămâne în vigoare legea în forma iniţială, ceea ce chiar nu e în regulă. (…) Să vedem mâine ce va ieşi”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a adăugat că nu se mai poate întârzia răspunsul la solicitarea preşedintelui Iohannis, „pentru că se forţează Constituţia”, astfel încât este obligatoriu ca mâine să fie acordat un vot, iar social-democraţii „categoric” vor vota în favoarea cererii de reexaminare, pentru că prima varianta era inacceptabilă.

„Trebuie să iasă o lege care să închidă termenul constituţional”, a spus Dragnea, referindu-se la perioada pe care Parlamentului o are la dispoziţie pentru a vota asupra unei solicitări de reexaminare venită de la preşedintele României.

Ludovic Orban a precizat a votat împotriva introducerii pe ordinea de zi a legii pensiilor speciale.

„Liderul grupului PSD din Camerei Deputaţilor, Marian Neacşu, a propus introducerea pe ordinea de zi a legii pensiilor speciale. (…) Am votat împotrivă. Legea pensiilor speciale a fost introdusă suplimentar pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite pentru a fi supus dezbaterii în plen, cel mai probabil marţi”, declarat liberalul Ludovic Orban.

Liberalul a afirmat că, deşi restul liberalilor au votat introducerea legii pensiilor speciale pe ordinea de zi, PNL va rămâne constant şi va respinge în plen această lege.

„N-au fost atenţi probabil la introducere, dar repet PNL este consecvent, de altfel preşedintele Iohannis a retrimis spre dezbatere această lege”, a susţinut Orban.

Deputatul PNL a mai spus că probabil şi PSD „s-a răzgândit” şi va vota împotriva legii pensiilor speciale. „Acum, să nu facem proces de intenţie, poate că s-a răzgândit şi PSD şi o să voteze împotriva pensiilor speciale. Cel puţin domnul Dragnea aşa a dat declaraţii, că nu mai susţine adoptarea pensiilor speciale”, a mai spus Ludovic Orban.

Legea care prevede introducerea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis şi se află în faza de reexaminare. Şeful statului poate respinge promulgarea o singură dată.

La 6 octombrie, plenul Parlamentului a decis retrimiterea la comisia de statut a raportului la privind pensiile parlamentarilor, la propunerea liderului deputaţilor PSD Marian Neacşu, această decizie fiind criticată de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL.

Liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a propus retrimitrea la comisie pentru două săptămâni pentru ca raportul să fie modificat în sensul ca parlamentarii care vor beneficia de pensii parlamentare să aibă mimin un mandat şi nu un an, cum este în prezent în raport.

Deputatul PSD Bogdan Niculescu-Duvăz, preşedintele Comisiei de statut care a elaborat raportul la cererea de reexaminare a legii pensiilor parlamentarilor, a spus că la Parlamentul European perioada minimă necesară pentru ca un parlamentar să primească indemnizaţia de limită de vârstă este de minim un an şi nu de un mandat.

„În calitate de preşedinte al comisiei de statut vă spun că la Parlamentul European un an de zile este perioada minimă necesară pentru a intra în procedura necesară pentru indemnizaţia de limită de vârstă. În plus, noi ne aflăm procedural într-o depăşire flagrantă de termen, eram obligaţi ca în 30 de zile să returnăm legea către preşedinte. Ne aflăm în aceast situaţie delicată„, a spus Duvăz.

Liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a declarat că PSD doreşte adoptarea acestei legi, dar se teme să-şi asume iniţiativa, liberalul propunând respingerea proiectului de lege. Liberalii au mai susţinut la acea dată că vor contesta legea la Curtea Constituţională, în cazul în carea va fi aprobată de Parlament.

Proiectul urmează să fie dezbătut în plenul ședinței comune de marți a Camerei Deputaților și Senatului.

DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Andreea Bălan a atras toate privirile în Australia! Ședință foto incendiară făcută de blondină
Fanatik.ro
Stațiunea din România adorată de tineri care se pregătește să renască. Va trece printr-o transformare radicală, iar plaja va fi mai mare
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Adevarul
Cum au fost îmbătați și jefuiți turiști britanici, germani și americani de angajați din cluburi din Centrul Vechi al Capitalei
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
Cutremur în tenisul mondial. Djokovici a fost otrăvit
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Mesajul cutremurător lăsat de tânărul din Tulcea, care și-a pus capăt zilelor la vârsta de doar 18 ani! Ce l-a determinat să recurgă la gestul extrem
Cancan.ro
Doliu în lumea fotbalului românesc! A murit Marius Ciugarin
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie oficială pentru Călin Georgescu. Anunțul a venit direct de la Jandarmerie
StirileBZI
Românii care primesc garantat până la 4.000 de euro pe lună! Care e cel mai căutat domeniu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Proteste masive la Viena împotriva unui eventual guvern de extremă dreapta
MediaFlux
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă