CRIZA IMIGRANŢILOR. Cehia va primi 153 de creştini care fug de gruparea Statul Islamic

Cehia a decis să primească 37 de familii cu 153 de refugiați creștini care fug de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Irak, a anunțat luni premierul Bohuslav Sobotka.
Marius Neagu
14 dec. 2015, 18:16
CRIZA IMIGRANŢILOR. Cehia va primi 153 de creştini care fug de gruparea Statul Islamic

„Ei sunt membri ai minorității creștine care se află într-o situație extrem de dificilă după agresiunea Statului Islamic în Irak și care a cerut ajutorul Cehiei”, a spus Sobotka.

Refugiații, care se află în prezent în Kurdistanul din Irak și în Liban, ar urma să ajungă în patru grupe între ianuarie și aprilie.

„În țara noastră, ei vor primi protecție internațională, vor avea posibilitatea de a se integra și de a pleca din nou în siguranță”, a mai spus premierul.

Săptămâna trecută, 149 de creștini asirieni din Irak au ajuns în Slovacia vecină, la invitația guvernului de la Bratislava.

Cele două țări resping sistemul european de cote de refugiați creat pentru a răspunde crizei migrației.

Puțini solicitanți de azil cer să rămână, preferând să încerce să se stabilească în Germania sau în alte țări bogate din Europa de Vest.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Mohamed Amra, infractor extrem de periculos, capturat la București și predat Franței
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!