Cadavrul unui copil a fost găsit pe un teren de la marginea oraşului. A fost demarată o anchetă

Poliţiştii criminalişti din Sibiu au început o anchetă după ce un băieţel cu vârsta de 4-5 ani a fost găsit mort, cu faţa acoperită cu un sac, pe un teren viran situat lângă calea ferată dintr-un cartier mărginaş, până acum nefiind descoperite elemente care să arate că decesul ar fi fost violent.
Romania TV
27 apr. 2012, 07:42
Cadavrul unui copil a fost găsit pe un teren de la marginea oraşului. A fost demarată o anchetă

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că băiatul a fost găsit de către o femeie, pe un teren viran situat între şosea şi calea ferată dintr-un cartier mărginaş al municipiului Sibiu.

„A fost identificat cadavrul unui băiat în vârstă de aproximativ 4-5 ani, acoperit până la gât cu un sac de gunoi de culoare neagră. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Sibiu, iar în urma necropsiei nu au fost identificate elemente din care să rezulte că moartea a fost violentă. Nu s-a putut stabili cauza decesului, urmând să fie făcut şi examenul toxicologic şi histopatologic”, a spus Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, copilul era îmbrăcat cu o bluză cu mâneci lungi, cu dungi orizontale de culoare albastru, alb, galben şi portocaliu, o bluză cu mânecă lungă de culoare crem, un hanorac albastru, fără mâneci, colanţi de culoare bleumarin cu dungi orizontale de culoare gri dechis, lenjerie intimă de culoare roz. Lângă cadavrul băiatului au mai fost identificate o pereche de chiloţi de culoare portocalie şi o cămaşă de damă mărimea 46, în carouri alb cu negru.

Luciana Balteş a declarat că în baza de date a Poliţiei nu există vreun copil declarat dispărut care să aibă semnalmentele celui găsit mort în zona căii ferate în municipiul Sibiu.

Poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, continuă cercetările în acest caz.

Spynews
”De când se trezeşte...” Ce părere avea Adrian Minune despre ginerele său, înainte să se despartă de Karmen Minune. Manelistul, declarații despre Bogdan Căplescu
Bzi.ro
Irina Loghin a ajuns la poliție! „Sunt extrem de supărată și întristată!”
Fanatik.ro
Ingredientul pe care japonezii îl folosesc pentru a încetini îmbătrânirea. Nu e popular în țara noastră, în ciuda beneficiilor pe care le are
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia-Cioacă. Mama Elodiei a spus totul după 17 ani: Așa este!
Playtech.ro
WOW ce schimbare totală! Păpușa de la Glina e de nerecunoscut ACUM. Dumnezeule, cât e de frumoasă
DailyBusiness
Sprijin major pentru români! Se dau GRATIS 100.000 de euro pe an
Adevarul
Avram Iancu - anii de umilință ai eroului moților. De ce spunea: „Eu nu-s Iancu, sunt numai umbra lui. Iancu e mort”
Spynews
Nu mai există șanse de împăcare! Perneș de la Mireasa vorbește despre despărțirea de Sabrina! De ce s-au separat și cum trebuie să fie viitoarea lui iubită
Spynews
Ce era în plicul de pe sicriul prințesei Diana pe care Harry a scris "mami"
Evz.ro
Filmele de pe Netflix care merită revăzute. Au intrat în istoria cinematografiei
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
Avem detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare! Cum a luat permisul fals din Ucraina și câți bani a dat
wowbiz.ro
Fiica lui Adrian Minune divorțează! Karmen a dat vestea în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Angela Similea a împlinit 78 de ani recent, uitată de toată lumea. Cum arată acum
Playsport.ro
Cristiano Ronaldo și Georgina, așa cum nu au mai fost surprinși niciodată! Ce au făcut pe un iaht de lux, în larg, când credeau că nu-i vede nimeni
kanald.ro
Pisica Vasi ar fi fost găsită! Oana Zăvoranu intervine, și ea, în cazul mascotei aeroportului Otopeni: „Mă doare sufletul! Nu există legi care să protejeze animalele”
Capital.ro
Elena Udrea suferă cumplit. Anunțul devastator făcut de Adrian Alexandrov: Știe!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
stirilekanald.ro
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă soțul ei, din cauza monoxidului de carbon emanat de mustul în fermentație. Cei cinci copii ai soților au ajuns în grija statului
substantial.ro
Cod galben şi portocaliu de caniculă anunţat în mai multe judeţe ale ţării
MediaFlux
Donald TRUMP RECUNOAȘTE acuzațiile FEDERALE! Ce se întâmplă cu CANDIDATURA sa pentru CASA ALBĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...