Băiatul în vârstă de 12 ani a ajuns miercuri dimineaţă la şcoală şi s-a plâns că nu se simte pe prea bine. La scurt timp, copilul şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut din bancă. Profesorii au chemat ambulanţa.
Echipajul medical a încercat să îl resusciteze mai bine de o oră, însă fără a-l mai putea salva, a declarat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Potrivit unor surse RomaniaTV.net, băiatul era singurul copil la părinţi, iar tatăl său este şofer la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Citeşte şi: Elev de 17 ani, găsit mort într-un centru de plasament al Direcţiei de Protecţia Copilului Vaslui
Poliţia a ajuns la locul tragediei, unde a efectuat cercetări.
În urma autopsiei se va stabili din ce cauză a decedat copilul şi dacă acesta suferea de vreo boală, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, Claudia Burada.