River Plate, campioana Americii de Sud, a marcat unicul gol al întâlnirii prin Lucas Alario, în minutul 72.
River Plate va întâlni în finala competiției găzduite de Japonia câștigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se vor înfrunta, joi, la Yokohama, FC Barcelona, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, și Guanghzou Evergrande, campioana Chinei și a Asiei.
Finala este programată duminică.
Tot miercuri, în meciul pentru locul 5 la Campionatul Mondial al cluburilor, echipa mexicană Club America a dispus cu 2-1 de congolezii de la TP Mazembe, prin golurile lui Dario Benedetto (min. 19) și Martin Zuniga (min. 28). Pentru africani a marcat Rainford Kalaba (min. 43).