„În ciuda unui sistem abuziv, uneori se mai face dreptate. Azi s-a făcut dreptate. Cred că am făcut un lucru bun pentru România”, a declarat Victor Ponta, imediat după anunţul adoptării moţiunii de cenzură.
Ponta a spus că USL îl susţine pentru şefia Guvernului. „Vă declar că USL este dispusă să-şi asume responsabilitatea guvernării până la alegerile din noiembrie, iar eu, Victor Ponta, voi fi propunerea USL pentru a conduce Guvernul”, a spus liderul PSD.
Acesta a admis că nu este sigur că va fi propus de către preşedinte pentru acest post. „Nu am aceste garanţii, dar există posibilitatea de a nu a avea votate în Parlament două guverne succesive şi să avem alegeri anticipate. Dar cel mai bine este să avem rapid un guvern”, a declarat Victor Ponta care s-a arătat puţin încrezător în faptul că parlamentarii fostei coaliţii de guvernământ ar putea să determine dizolvarea Parlamentului şi convocarea alegerilor anticipate.
Întrebat dacă are pregătită o listă a potenţialilor miniştri ai USL, Ponta a răspuns: „Da, avem”.
Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut cu 235 de voturi „pentru”, Guvernul Ungureanu fiind demis. Parlamentarii au dezbătut vineri, timp de aproape 5 ore, moţiunea de cenzură „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”. Dezbaterile în plen au fost extrem de tensionate. Au fost lansate atacuri la persoană, s-a negociat la sânge până în ultima secundă, au fost înregistrate demisii şi… s-a plâns.