Vladimir Putin a declarat că incidentul s-ar putea explica prin faptul că cineva din conducerea turcă a decis „să-i lingă pe americani undeva”, scrie independent.md.
După desfășurarea bateriilor de rachete antiaeriene S-400 Triumf în Siria, Turcia nu va putea, la fel ca înainte, să încalce spațiul aerian al Siriei fără a fi pedepsită, a declarat Putin, în conferința de presă care a reunit 1390 de reprezentanți ai presei ruse și străine, potrivit RIA Novosti.
„Autoritățile turce credeau că noi vom pleca de acolo (din Siria). Nu, Rusia nu este țara care să facă asta. Dimpotrivă, noi ne-am consolidat prezența în Siria, am mărit numărul avioanelor de luptă. În Siria nu exista niciun sistem rusesc de apărare antiaeriană, acum astfel de sisteme există și, în plus, dintre cele mai moderne”, a adăugat liderul rus.
„Dacă mai devreme Turcia zbura și încălca spațiul aerian al Siriei, acum nu are decât să se încumete”, a insistat președintele rus.
După incidentul cu bombardierul rus Su-24, doborât de un F-16 al aviației turce la frontiera dintre Turcia și Siria, Rusia a desfășurat în Siria cel mai nou sistem de rachete antiaeriene S-400 Triumf și a trimis crucișătorul „Moscova”, echipat cu sisteme antiaeriene, precum și submarinul ‘Rostov pe Don’.