Crucea Roşie Română, ajutor pentru victimele din Colectiv

Crucea Roșie Română a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Sănătății prin care va susține financiar, din fondurile campaniei "Nouă ne pasă", procesul de recuperare a victimelor din Colectiv, pe termen scurt, mediu și lung, în completarea sprijinului oferit de statul român.
Filip Stan
17 dec. 2015, 20:23
Crucea Roşie Română, ajutor pentru victimele din Colectiv

„Pe baza evaluării fiecărui pacient, realizată de Comisia Ministerului Sănătății, constituită special pentru acest obiectiv, se vor stabili nevoile de tratament și recuperare pe termen scurt, mediu și lung. Din fondurile campaniei „Nouă ne pasă”, colectate în conturile Crucii Roșii Române, se va susține financiar procesul de recuperare al victimelor Colectiv, în completarea sprijinului oferit de statul român”, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES de Crucea Roșie.

Astfel, va fi susținută financiar plata pentru mănuși, bandaje compresive, kitul medical pentru îngrijirea pacientului ars pentru o perioadă de șase luni. Medicamentele sau unguentele care nu pot fi asigurate din fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vor fi decontate conform procedurilor disponibile. De asemenea, vor fi acoperite cheltuielile de transport pentru pacient și un însoțitor în vederea controlului medical, precum și cheltuielile de cazare pentru cei care locuiesc în afara municipiului București.

Sute de mii de persoane au răspuns apelului lansat de Crucea Roșie Română și PRO TV prin intermediul campaniei „Nouă ne pasă. Împreună dăruim speranță!”. Donațiile colectate de la persoane fizice și juridice însumează 1.714.845 de euro, din care 1.286.369 euro sunt sume donate direct în conturile Crucii Roșii Române, deschise pentru această campanie, iar 428.476 euro reprezintă contravaloarea SMS-urilor trimise, sumă ce va fi disponibilă în conturi după cel puțin trei luni, pe măsura încasării sumelor de la integratorul tehnic sau de la operatorii de telefonie mobilă.

Încă din primele zile, fondurile colectate de Crucea Roșie Română au fost utilizate pentru asigurarea de produse farmaceutice, precum și pentru completarea dotărilor necesare unităților medicale în care au fost internate victime ale incendiului. În câteva situații Crucea Roșie Română a acordat ajutor de înmormântare pentru familiile persoanelor decedate, precum și pentru aparținătorii care s-au deplasat la pacienții transferați în străinătate.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cum se chema, de fapt, strada pe care locuiești. Puțini români știu de ce și cum s-a schimbat numele străzilor
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet jocul pentru Bahmuțeanca
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Statele Unite așteaptă implicarea soldaților nord-coreeni în conflictul cu Ucraina
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni