Ziua de 11/11/2011 cea mai norocoasă din acest secol pentru asiatici

Câteva mii de cupluri asiatice au ales să se căsătorească pe 11 noiembrie, sperând să înceapă o nouă viaţă sub cele mai bune auspicii, întrucât consideră că data de 11/11/2011 este cea mai norocoasă zi din acest secol.
Romania TV
11 nov. 2011, 12:55
Ziua de 11/11/2011 cea mai norocoasă din acest secol pentru asiatici

La biroul stării civile din centrul oraşului Shanghai, într-o zi extrem de aglomerată, peste 400 de logodnici s-au înghesuit vineri dimineaţă, pentru a fi primii care vor fi înscrişi în registre. Unii au preferat să sosească cu mult timp înainte şi să aştepte câteva ore deschiderea uşilor instituţiei, informează Mediafax.

Potrivit unei tradiţii care datează din anii 1990, ziua de 11 noiembrie este considerată în China o zi a celibatarilor („guanggunjie”), care se întâlnesc pentru a sărbători împreună. Anul acesta, este considerată o ocazie unică într-o sută de ani de a pune capăt celibatului, datorită celor şase cifre de „1”, chinezii acordând o importanţă deosebită cifrelor şi combinaţiilor de cifre.

Peste 3.300 de cupluri se vor căsători la Shanghai pe 11 noiembrie, potrivit purtătorului de cuvânt de la primăria oraşului.

O expertă în feng shui din Hong Kong, Mak Ling Ling, spune că data de 11 noiembrie este propice pentru o căsătorie, dar şi pentru alte evenimente, precum schimbarea locuinţei sau ceremoniile importante.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Animalul spectaculos care a fost observat în munții României. Este un simbol al puterii și a fost asociat cu Zeus, regele zeilor
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Repartitoare de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Austria ridică obiecțiile privind intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy