Fostul ministru al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a arătat că sistemul de la Deveselu a fost poate cel mai important proiect al său după procesul de la Haga cu Ucraina și cel mai important proiect în domeniul afacerilor de securitate.
„Acordul pe care l-am negociat și care a fost semnat în 2011 este de fapt primul document juridic care consacră parteneriatul strategic cu Statele Unite, în scris, într-o formulă foarte expresivă: „mai extins și mai profund”. Asta înseamnă că este un proiect care are potențialul de a extinde parteneriatul strategic cu Statele Unite și în alte domenii decât cel de securitate sau politico-militar”, a adăugat Aurescu.
Potrivit fostului șef al diplomației, acordul cu Statele Unite referitor la scut arată că Washingtonul se angajează în mod ferm în securitatea României, ceea ce reprezintă o garanție de securitate pentru țara noastră.
„Este în același timp un proiect care crește profilul României în cadrul Alianței Nord-Atlantice pentru că securitatea NATO și a aliaților depinde de aplicarea articolului 5, apărarea colectivă, iar apărarea antirachetă, începând cu summitul de la Lisabona, din 2010, face parte din nucleul atașat articolului 5. Progresul acestui proiect româno-american care va fi integrat în sistemul NATO antirachetă înseamnă de fapt o întărire a acestei componente importante a apărării colective”, a mai spus Bogdan Aurescu.
Fostul ministru a subliniat și „semnificația simbolică” pe care o are amplasarea scutului antirachetă în România punctând că acest lucru presupune o prezență permanentă militară americană pe teritoriul țării care, la rândul său, „înseamnă de fapt că România nu se va mai întoarce într-o altă sferă de influență”.
„Din punctul meu de vedere, ca negociator al acestui acord cred că nu există satisfacție mai mare decât să vezi că acordul pe care l-ai negociat, care la un moment dat a fost o literă pe hârtie, devine o realitate palpabilă care întărește securitatea națională spre beneficiul cetățenilor români”, a concluzionat Aurescu.
Scutul de la Deveselu aduce o creștere semnificativă a capacității de apărare antirachetă și a ariei de acoperire defensivă pentru zona sudică și centrală a teritoriului european al NATO în raport cu amenințările cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune venite din afara spațiului euro-atlantic, se arată în declarația comună România-SUA privind dobândirea capabilității tehnice a facilității de apărare antirachetă Aegis Ashore, prezentată vineri în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Externe.