În punctele de trecere a frontierei sunt înregistrate creșteri ale valorilor de trafic, în special pe sensul de intrare în România, fapt pentru care Poliția de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competență pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control eficient, operativ și civilizat, potrivit unui comunicat de presă al IGPF, scrie Agerpres.
Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și de creștere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră. Este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei și în cele mai aglomerate, în funcție de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în țară și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor
În prezent, peste 3.300 de polițiști de frontieră desfășoară, zilnic, activități de supraveghere și control la frontiera de stat.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră le recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Sâmbătă, într-un interval de 24 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 202.200 de persoane, din care 136.000 pe sensul de intrare în țară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul țării și cele aeroportuare. Într-o zi normală, la frontiera sunt înregistrate 110.000 treceri persoane, din care 55.000 pe sensul de intrare în România și 55.000 la ieșirea din țară.
Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut granița, sâmbătă, peste 118.400 persoane, din care 92.000 pe sensul de intrare în țară. Față de o zi normală, când într-un interval de 24 de ore, pe la frontiera româno-ungară intra în România aproximativ 18.000 persoane, traficul la frontieră a crescut de peste cinci ori.
IGPF reamintește că, începând cu luna noiembrie, în cooperare cu celelalte instituții care au atribuții în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice în cazul cetățenilor din state membre UE și non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.
„Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe”, menționează Poliția de Frontieră.
Persoanele care tranzitează granița au la dispoziție numărul de telefon 021.9590, unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei.
De asemenea, informații privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.
Citeşte şi