Părintele a sunat la 112, însă poliţiştii au ridicat din umeri, pentru că, în astfel de situaţii, nu există procedură.
„I-am spus să mă lase să o înmormântez şi dânsul nu a vrut. I-am spus Domnule, nu mă pune într-o astfel de situaţie, că ţi-o duc aici, că eu nu am bani, eu ţi-o duc aici, la poartă şi faci ce vrei cu ea, dacă nu mă laşi să o îngrop! S-a încăpăţânat şi nu m-a lăsat să o îngrop, să fac groapă şi ne-a dat afară din cimitir. I-am spus Domnule, dacă nu m-ai lăsat să fac groapă şi să o înmormântez pe mama… Uite-ţi-o, aci, faci ce vrei, eu bani nu am să îţi dau!„, a povestit fiul defunctei, citat de aradon.ro.
„Nu era problema de taxă, pentru că, dacă ar fi fost oameni nevoiaşi, nu şi-ar permite, nu ar avea maşină Renault Laguna. Dar, dacă îmi spuneau că nu au bani, acceptam; ba din contră, le dădeam eu, dar nu au venit. M-a jigit şi a plecat. A spus că mi-o aduce la poartă. M-am gândit, dar… nu e nicio problemă, adu-o! Şi a adus-o! Au lăsat-o aici aproximativ 40 de minute, ca să facă bâlci. Au venit, au lăsat-o şi au plecat”, a spus şi popa.
După aproape o oră, în care sicriul a rămas între casa preotului şi biserica catolică din Cruceni, la intervenţia primăriţei, fiul defunctei şi-a luat mama acasă. Până la urmă, preotul a cedat insistenţelor autorităţilor din comună şi i-a permis familiei defunctei să îşi îngroape mortul în cimitir, fără să plătească suma solicitată iniţial.