AFP: Victor Ponta, un tânăr lup al politicii cu aer de elev model

Şeful opoziţiei române de stânga, Victor Ponta, desemnat vineri prim-ministru de către preşedintele Traian Băsescu, este un tânăr lup al politicii cu ambiţii mari, comentează AFP, citat de AGERPRES.
Romania TV
27 apr. 2012, 19:24
AFP: Victor Ponta, un tânăr lup al politicii cu aer de elev model

Jurist de formaţie şi procuror până în 2001, Victor Ponta este la 39 de ani unul dintre cei mai tineri deputaţi din România şi şeful Partidului Social Democrat, scrie AFP.

Tocmai din această poziţie el a creat în februarie 2011 împreună cu preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, Uniunea Social-Liberală, o alianţă politică având ca obiectiv principal căderea preşedintelui Băsescu.

Victor Ponta, care vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză, a ocupat pentru scurt timp de două ori funcţia de ministru, însărcinat cu Controlul programelor europene în 2004, apoi pentru Relaţia cu Parlamentul în 2008.

Pe plan economic, el a criticat programul de privatizare lansat de guvernul de centru-dreapta care a căzut, dar a asigurat că va respecta marile linii ale acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană semnat în martie 2011.

Cu aerul său de elev model, el îşi afişează admiraţia pentru revoluţionarul bolivian Che Guevara şi se declară un „om de stânga pur şi dur”. Considerat mai moderat decât colegul său liberal Crin Antonescu, el a surprins totuşi opinia în ultimele luni prin afirmaţii calificate „şocante” de mass-media, aminteşte AFP.

În ajunul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, el l-a calificat pe blogul său pe preşedintele Nicolas Sarkozy „simbol de om politic demagog, populist fără limite, lipsit complet de valori şi scrupule, întreţinând concepţii foarte autoritare şi antidemocratice, un bufon asemănător lui Băsescu”.

El a comparat de asemenea administraţia Băsescu cu un „regim fascist”, unde „instituţiile statului sunt anihilate şi oponenţii politici şi patronii de presă victime ale şantajului”.

Victor Ponta, căruia îi place să joace baschet şi să participe la raliuri, este căsătorit şi are doi copii.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Satul din România cu plaje fine, liniște și mâncare bună. Ideal pentru cei care s-au săturat de aglomerația și serviciile de pe litoral
Capital.ro
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un cuțit în piept și mi-ai luat respirația
Playtech.ro
Stațiunea din România unde turiștii nu vor să meargă. E foarte populară, dar condiții sunt oribile
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Mușchiul Syntrichia caninervis, Candidat Promițător pentru Colonizarea Planetei Marte
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!