Cel mai vechi organism de pe Pământ, descoperit într-un lac norvegian

Cercetătorii norvegieni au identificat într-un mic lac situat în apropiere de Oslo un microorganism foarte rar - un protozoar -, unul dintre cele mai vechi organisme eucariote care trăiesc în prezent pe Terra.
Romania TV
28 apr. 2012, 08:15
Cel mai vechi organism de pe Pământ, descoperit într-un lac norvegian

„Am descoperit în acest lac o ramură necunoscută a arborelui vieţii. Este ceva unic!”, a declarat într-un comunicat, joi, Kamran Shalchian-Tabrizi, directorul Grupului de cercetări din domeniul evoluţiei microbiene (MERG) de la Universitatea din Oslo.

„După cunoştinţele noastre, niciun alt grup de organisme nu descinde atât de aproape de rădăcinile arborelui vieţii ca această specie”, a adăugat el.

Potrivit acestui cercetător, microorganismul descoperit în lacul As, aflat la circa 30 de kilometri de Oslo, „poate servi drept telescop, pentru a observa microcosmosul original” şi să ofere astfel „o mai bună înţelegere a vieţii primitive de pe Terra”.

Potrivit cercetătorilor norvegieni, arborele genealogic al protozoarului din lacul As urcă pe firul istoriei până la originile vieţii eucariote, care cuprinde toate organismele multicelulare (animale, plante, ciuperci), ca şi câteva eucariote unicelulare precum protozoarele.

„Acest microorganism este unul dintre cele mai vechi organisme eucariote în viaţă pe care le cunoaştem. El a apărut în urmă cu un miliard de ani”, a declarat Kamran Shalchian-Tabrizi.

Organismele eucariote posedă un nucleu care conţine ADN celular, spre deosebire de procariote (bacterii).

Oamenii de ştiinţă cunosc puţine lucruri despre Collodictyon, protozoarul din lacul As:  trăieşte pe fundul unui lac, are o lungime de 30 – 50 de micrometri (1 micrometru = 0,001 milimetri) şi este puţin „sociabil”. Cercetătorii nu l-au găsit în nicio altă parte, ci doar în lacul As.

Collodictyon a fost descoperit în premieră în lacul As în urmă cu 20 de ani de cercetătorii de la Universitatea din Oslo, care nu au realizat, atunci, importanţa microorganismului.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Țeapa luată de o româncă pe litoralul românesc. A făcut rezervare la un hotel care nici nu exista, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Elevii care au obținut nota maximă la Evaluarea Națională, dar și la BAC, vor fi răplătiți cu bani! Suma nu este deloc mică
Capital.ro
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Copil de 2 ani decedat în urma unui accident casnic la Bistrița
MediaFlux
A EXPLODAT prețul la ENERGIE! Cât a AJUNS să COSTE un Kwh
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!