Premierul a precizat că „suntem datori să onorăm amintirea eroilor martiri din întreaga ţară”, acum când se comemorează 26 de ani de la Revoluţie.
„Luna decembrie este luna sărbătorilor, a păcii, a familiei, a odihnei. Dar, este și luna în care ne amintim cu profund respect de cei care, în urmă cu 26 de ani, și-au dat viața pentru libertate, pentru democrație, pentru o țară europeană, schimbând astfel istoria României pentru totdeauna. Suntem datori, noi și toți cei ce ne vor urma, să onorăm amintirea eroilor martiri din întreaga țară, de ale căror nume se leagă astăzi libertatea noastră”, a mai scris Cioloș.
Parlamentul s-a reunit, luni, într-o ședință solemnă pentru a marca împlinirea a 26 de ani de la Revoluția din 1989.