Annie Bentoiu (1927 – 2015), fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, a studiat la Şcoală Centrală de Fete din Capitală, apoi la Facultatea de Drept şi a urmat cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. În 1949 s-a căsătorit cu compozitorul Pascal Bentoiu.
A publicat în limba franceză traduceri din literatura română şi mai multe volume de poezie şi proză poetică, la Lausanne, Éditions de l’Aire, printre care „Poèmes I”, „Poèmes II”, „Dix méditations sur une rose”, „Phrases pour la vie quotidienne” şi „Voyage en Moldavie”.
În limba română i-au apărut un roman de debut, „Strada Mare” (Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1969), şi câteva traduceri din limba franceză. A publicat două volume de memorialistică intitulate „Timpul ce ni s-a dat” (Editura Vitruviu, 2000, respectiv 2006; Editura Humanitas, 2007, respectiv 2009).
„Annie Bentoiu face parte din ceea ce se numea înainte, cu orgoliu sau dispreţ (după natura, clasa, blazonul sau resentimentele vorbitorului) «publicul de la Ateneu». Câteva sute de foşti, cum îi numeau, cu sadică derâdere, trepăduşii de partid veniţi din fundul văii. Sau «adevărata aristocraţie a Bucureştilor», după cum suspinau, invariabil la un pas de extincţie, ultimele reflexe ale «Arnotenilor»”, scria Dan C. Mihăilescu în volumul „Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare”.
În anul 2000, Annie Bentoiu a primit Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.