Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre de modificare a HG 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard pe elev și preșcolar și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA prin bugetele locale, pe baza costului per elev și preșcolar, potrivit unui comunicat al Executivului.
Costul standard reprezintă cheltuieli cu salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
Prin aceeași hotărâre este majorat și costul standard per elev și preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor și cheltuieli prevăzute la articolul bugetar „bunuri și servicii”, de la 312 lei în 2015 la 321 lei.
Actul normativ stabilește și coeficienții de diferențiere pentru costurile standard per elev și preșcolar și coeficienții de corecție pentru învățământul în limbile minorităților naționale, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani.
Finanțarea de bază a unei unități școlare rezultă prin multiplicarea costului standard per elev și preșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi și se aprobă, anual, prin hotărâre a Guvernului.
Conform Legii Educației Naționale, finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul „resursa financiară urmează elevul”, în baza căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață. În anul școlar 2015-2016, în învățământul preuniversitar de stat sunt înscriși peste 3 milioane de elevi, mai menționează Guvernul.