VREMEA LA MUNTE VINERI
Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă, acestea vor fi, în continuare, mai ridicate decât cele normale pentru ultima decadă a lunii decembrie. Cerul va avea înnorări, însă doar pe arii restrânse, cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Pe văi şi în depresiuni, local se va semnala ceaţă.
VREMEA LA MUNTE SÂMBĂTĂ
Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali unde izolat vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Pe văi şi în depresiuni, local va fi ceaţă.
VREMEA LA MUNTE DUMINICĂ
Valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă. Pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse va fi ceaţă.