Simona Halep: „Vreau să câştig un Grand Slam în 2016”

Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat că speră să fie aptă să joace la cel mai înalt nivel la turneul de la Brisbane, programat în perioada 3-9 ianuarie, ea precizând că a fost bolnavă în ultimul timp şi este sub tratament, informează digisport.ro.
Filip Stan
27 dec. 2015, 20:26
Simona Halep:

„Nu o să fie uşor, pentru că eu am fost bolnavă cu stomacul în perioada asta, încă mai iau tratament şi sper să fiu aptă să joc la nivelul cel mai înalt la Brisbane. Vreau doar să-mi revin total şi apoi obiectivul principal e Australian Open”, a spus Halep.

Simona Halep a precizat că pentru 2016 participarea la Jocurile Olimpice este unul dintre cele mai importante obiective. „Trebuie să fiu sănătoasă, ca să pot juca. Îmi doresc o medalie, dacă se poate, dar nu e uşor”, a declarat Halep.

Ea a menţionat că şi-ar dori să fie portdrapelul României la JO: „Este visul meu să port steagul la Olimpiadă, dar o să vedem ce decizie se va lua”.

Halep a mai spus că ar vrea ca în 2016 să câştige un turneu de Grand Slam.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
S-a pus limită. Decizie definitivă cu banii românilor. Interzis prin lege să mai depășești
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Un scenariu horror pentru șoferi. Cum rezolvă o mare criză
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!