RETROSPECTIVĂ 2015 Seceta şi reducerea TVA la alimente, contraste în agricultura acestui an

Sectorul agricol a fost marcat în 2015 de două evenimente majore: reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la alimente și seceta. Dacă reducerea TVA la produsele alimentare de la 24 la 9% a oferit o nouă șansă de dezvoltare industriei alimentare autohtone, care generează mai mult de 6% din PIB, seceta din primăvara și vara acestui an a creat serioase probleme în agricultură, cu impact direct asupra creșterii economice.
Filip Stan
28 dec. 2015, 08:29
RETROSPECTIVĂ 2015 Seceta şi reducerea TVA la alimente, contraste în agricultura acestui an

2015 a reprezentat și anul de debut al noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020, care s-a concretizat deja prin selecția a 1.114 proiecte, în valoare totală de aproape 68 de milioane de euro, chiar dacă numărul cererilor de finanțare primite de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a fost de șapte ori mai mare — 7.697 — iar fondurile solicitate au depășit 1,55 miliarde de euro.

Deși domeniul agriculturii și cel al dezvoltării rurale se află în top, în 2015, în privința absorbției fondurilor europene, în comparație cu alte programe naționale, înregistrând o rată de absorbție de peste 90%, există în continuare riscul dezangajării a 800 de milioane de euro pe vechiul PNDR 2007-2013 și de aproape 40% din fondurile alocate României prin Programul Operațional de Pescuit (POP) 2007-2013.

Legea irigațiilor, un subiect tratat cu multă „pasiune” în 2015, prin care erau prevăzute fonduri de un miliard de euro în următorii cinci ani în vederea modernizării infrastructurii principale de irigații nu a reușit pe final de an să convingă Parlamentul să aloce în bugetul Ministerului Agriculturii suma necesară primului an de investiții.

Reducerea TVA la alimente: 9% de la 1 iunie

Reducerea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, măsură care a intrat în vigoare la 1 iunie, trebuia să aducă, la nivel teoretic, alimente mai ieftine cu cel puțin 12,5%, dar și câștiguri mai mari pentru retaileri pe fondul creșterii apetitului de consum.

Potrivit Agerpres, autoritățile estimau că introducerea acestei măsuri va contribui la diminuarea evaziunii fiscale în industria alimentară cu cel puțin 30-40%.

Anunțul premierului Victor Ponta din 7 aprilie referitor la reducerea TVA i-a unit pe toți ‘actorii’ din piață, de la producători, procesatori, retaileri și autorități, iar declarațiile de susținere nu au întârziat să apară, chiar dacă impactul bugetar al acestei măsuri a fost estimat la 5 miliarde de lei numai pentru acest an.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, unul dintre susținătorii de bază ai acestui proiect, considera că reducerea TVA la alimente va avea ca efect scăderea prețurilor, relansarea consumului și o colectare mai bună la bugetul de stat.

Semnalul dat de guvernați a adus o reacție și din partea exportatorilor români care considerau că reducerea TVA la alimente poate constitui un stimulent în balanța comercială cu produse agroalimentare, în special a celor cu grad superior de prelucrare oferite la export.

„Faptul că de doi ani, în 2013 și 2014, România a reușit după mai bine de două decenii să refacă balanța comercială și să intre pe excedent, e un lucru pozitiv, iar după măsura de ieri (n.r. 7 aprilie) este posibil ca excedentul de anul trecut, de 500 milioane euro al balanței cu produse agroalimentare, să fie mărit atât în acest an, dar mai ales în anul următor”, a explicat Mihai Ionescu, secretar general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România.

La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, aprecia că reducerea TVA la alimente, începând cu 1 iunie 2015, se poate traduce 100% în scăderea prețurilor dacă nu vor fi înțelegeri între comercianți și va exista transparență în privința prețurilor produselor vizate de decizie.

În data de 14 mai, Consiliul fiscal a avizat favorabil, dar cu unele rezerve, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea Legii privind Codul Fiscal, care extinde sfera de aplicare a cotei reduse de TVA de 9% la alimente și servicii de restaurant.

Consiliul Fiscal considera că principala sursă indicată de către Guvern pentru acoperirea golului de venituri generat de extinderea sferei de aplicare a cotei reduse de TVA de 9% era reprezentată de încasările suplimentare din îmbunătățirea activității de colectare a taxelor și impozitelor de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Patronatele și sindicatele din industria alimentară au văzut numai beneficii prin implementarea acestei măsuri, atât pentru business-ul lor cât și pentru consumatori, mai ales că unele dintre ele se luptă de ani de zile cu evaziune de peste 40% din piață cum este situația din industria cărnii și chiar de 50-60% la legume fructe.

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară „Sindalimenta”, Dragoș Frumosu, afirma că primul beneficiu al reducerii TVA la alimente va fi cel legat de ieftinirea alimentelor, ținând cont că în veniturile lunare ale unui român cheltuielile cu mâncarea se situează între 40 și 60%.

„Oamenii ar putea să facă lunar o economie între 150 și 300 de lei prin reducerea prețului la alimente. În felul acesta un pensionar își poate acoperi și medicamentele, iar un salariat are posibilitatea să își mai cumpere și altceva, nu neapărat mâncare. Eu cred că măsura de reducere a TVA conduce la reducerea prețului și are efecte, în afara celui legat de nivelul de trai al populației, și asupra consumului, pentru că numai în urma acumulării de economii putem merge și către consum. Nu în ultimul rând, vor crește vânzările și odată cu ele și firmele vor avea un profit mai bun și probabil vor fi și salarii un pic mai bune pentru angajații din industria alimentară”, a explicat Frumosu.

Deși marii retailerii, care dețin 70-80% din piața de comerț din România, și-au luat ‘angajamentul’ că efectele reducerii cotei TVA se vor vedea și la raft, producătorii și procesatorii de alimente au reclamat faptul că hipermarketurile au crescut prețurile imediat după anunțul scăderii TVA și au solicitat autorităților să țină zona comercială sub control, pentru că ei au tot felul de pârghii prin care „doar se fac că reduc prețul”.

Reacțiile retailerilor nu au întârziat să apară, directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), Delia Nica, afirmând că nu a existat nicio creștere artificială a prețurilor produselor alimentare la raft după anunțul privind reducerea TVA la alimente, argumentând că orice majorare este dictată doar de dinamica unei piețe concurențiale.

Nu în ultimul rând, retailerii au susținut, cel puțin la nivel declarativ, demersul autorităților de a-i sancționa pe cei care nu vor respecta „regula jocului” înainte de reducerea TVA la alimente la 9%, iar unele lanțuri de magazine au fost de acord, fie să afișeze două prețuri la raft, cu TVA 24% și cu TVA 9%, fie „să le înghețe”.

Consiliul Concurenței, prin vocea președintelui Bogdan Chirițoiu, a precizat că instituția va căuta să identifice orice comportament ilegal și orice înțelegere între agenții economici, care ar putea împiedica scăderea prețurilor.

În concluzie, analiștii economici au afirmat că semnalul dat de autorități pentru reducerea TVA va avea consecințe pozitive în stimularea consumului, principalul motor al economiei, marii câștigători ai bătăliei prețurilor fiind însă retailerii, ale căror afaceri ar putea primi un impuls semnificativ estimat între 15 și 20% numai în anul 2015.

După o lună și jumătate de la implementarea măsurii, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, constata că prețurile la mărfurile alimentare au scăzut, în medie, cu 8,2% de la momentul aplicării reducerii TVA de la 24% la 9%, iar valoarea mărfurilor alimentare disponibile pe piață a crescut până la 11,5 miliarde de euro, în primele șase luni din 2015.

Din cele mai recente date publicate de le Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reiese că veniturile colectate în primele 11 luni ale acestui an au totalizat 180,57 miliarde lei, fiind cu 7% (12,15 miliarde lei) mai mari față de cele din 2014, încasările din TVA înregistrând o creștere de 11% (plus 5,14 miliarde lei), până la 52,754 miliarde lei.

* Producțiile vegetale, în cădere liberă în 2015

Producția de porumb a României s-a redus în acest an cu circa 30% din cauza secetei, până la 7,2 milioane de tone, de la peste 11 milioane de tone anul trecut, cu toate că necesarul intern de porumb boabe nu depășește 4,5 milioane de tone. La recolta totală se mai adaugă încă 54.841 tone de porumb boabe, cu o medie de 3,18 tone la hectar obținute de pe 17.212 hectare cultivate pentru sămânță.

În pofida unei recolte reduse de porumb, cantitatea totală exportată în primele 9 luni a crescut de 2,5 ori față de aceeași perioadă din 2014, până la 3,86 milioane de tone. Livrările externe de porumb și țigarete au generat o treime din încasările din exporturile de produse agroalimentare, România reușind astfel să treacă din nou pe excedent în comerțul cu produse agroalimentare.

În ceea ce privește recolta de semințe de floarea soarelui pentru consum și sămânță, datele MADR indică o producție de 1,53 milioane de tone pentru anul 2015, o medie de 1,5 tone la hectar, în scădere față de anul trecut când producția a depășit 2,1 milioane tone. Deși producția este mult diminuată față de 2014, specialiștii estimează că România va avea și o disponibilitate de export în condițiile în care necesarul de consum totalizează doar 750.000 de tone.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara la mijlocul lunii august că unele culturi însămânțate în toamna anului trecut, respectiv grâul și orzul, nu au avut pierderi foarte mari din cauza secetei, fiind chiar ușor mai bune față de cele obținute în 2014.

La cultura grâului, producția medie la hectar a fost de 3,68 tone în 2015, față de 3,64 tone anul trecut, iar cantitatea totală recoltată a depășit 7,5 milioane de tone, comparativ cu 7,4 milioane de tone în anul 2014. Producția medie la hectar obținută la orz a depășit 4,03 tone, în timp ce în 2014 a fost de numai 3,8 tone, iar cantitatea totală recoltată a ajuns la 1,051 milioane de tone.

În schimb, producția de rapiță s-a diminuat ușor în 2015, de la o medie la hectar de 2,57 tone în 2014 la 2,36 tone la hectar în 2015, totalizând 956.886 tone.

Conform unui raport al Comisiei Europene (CE) din luna septembrie, producția de cereale a României urma să scadă cu 25,8% în 2015 față de anul trecut, mai mult decât estimau specialiștii CE în luna aprilie, România aflându-se în topul celor mai mari perdanți din acest an, cu o producție de cereale de numai 16,6 milioane de tone.

* Despăgubiri mai puține decât estimările pentru fermierii afectați de secetă

În luna octombrie a acestui an, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara că MADR va primi la rectificarea bugetară 640 de milioane de lei pentru plata despăgubirilor care vor fi alocate fermierilor ale căror culturi au fost afectate de seceta din această vară, suprafața terenurilor agricole afectate de secetă, în diverse stadii, ridicându-se la 1,6 milioane de hectare.

„Vorbim aici de cei care au suferit pierderi pe suprafețe mai mari de 30%, deci între 30% și 100%. A nu se înțelege că toată suprafața de 1,6 milioane de hectare a fost afectată în totalitate. În diverse stadii, această suprafață este afectată. Numărul de beneficiari care va primi aceste despăgubiri este de aproximativ 173.524, după evaluările pe care noi le-am primit de la Direcțiile Agricole și instituțiile care funcționează în subordinea Prefecturilor. Aș vrea să subliniez că 165.000 dintre beneficiari sunt persoane fizice”, a afirmat atunci ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, subliniind că valoarea despăgubirilor este diferită, în funcție de stadiul în care a fost afectat fiecare beneficiar.

Valoarea maximă pentru cei care au fost afectați 100% diferă, iar la culturile principale, de exemplu la porumb, ea nu putea să depășească 420 de lei la hectar în cazul persoanelor juridice și 210 lei la hectar în cazul persoanelor fizice.

Autoritățile au anunțat că despăgubirile sub forma unor ajutoare de stat se vor acorda pentru culturile de porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume, plante de nutreț, pășune și fâneață.

La data de 17 noiembrie, Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta severă în perioada aprilie — septembrie 2015, plățile urmând a fi făcute până la finalul anului 2015.

În cadrul acestei scheme sunt eligibili doar producătorii agricoli înregistrați în evidențele APIA cu cerere unică de plată aferentă anului 2015, care sunt declarați eligibili de APIA pentru schema de plată unică pe suprafață aferentă anului 2015, în urma controlului administrativ.

Potrivit autorităților de la București, un număr de 173.500 de producători agricoli vor putea beneficia de despăgubiri, dintre care 165.100 persoane fizice și 8.400 persoane juridice, iar valoarea totală a sumelor alocate este de maximum 640 de milioane de lei.

Cu toate acestea, până la data de 30 noiembrie au fost depuse doar 80.000 de cereri, deși totalul potențialilor beneficiari ai despăgubirilor era de aproape 174.000. „Suntem acum în etapele de plăți. Până la finele acestui an, estimăm plata a circa 250 milioane de lei. Cererile pentru secetă în final au fost considerabil mai mici decât estimările”, potrivit declarațiilor făcute de noul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Sorin Radu, la dezbaterile pe marginea proiectului de buget al MADR pe 2016.

* Dezbateri aprinse pe Legea irigațiilor

Reabilitarea infrastructurii de irigații a fost unul dintre obiectivele fostului șef de la Agricultură, alături de reducerea TVA la alimente, dar în ciuda unor reușite de moment, miliardul de euro alocat sectorului de irigații nu a devenit o certitudine pentru următorii 5 ani, „indiferent de partid sau ministru”, după cum spera ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În 30 septembrie, în plenul Camerei Deputaților, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare, prin care se viza alocarea unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului național de irigații în vederea reducerii costurilor, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea legilor organice.

Însă, pe 6 octombrie 2015, ministrul Agriculturii anunța că a reușit să treacă prin Comisia de specialitate din Camera Deputaților proiectul Ordonanței nr. 4/2015 referitoare la angajarea a 995 de persoane la ANIF și care cuprindea toate prevederile proiectului de lege privind infrastructura de îmbunătățiri funciare, respins cu o săptămână în urmă de plenul Camerei Deputaților.

„Era o obligație ca stat să punem la dispoziția fermierilor o infrastructură modernizată care să genereze costuri reduse și un cost mai mic pentru apa pe care o folosesc pentru a iriga terenurile agricole. (…). Cred că Legea irigațiilor este cea mai importantă măsură care s-a adoptat în 2015 după reducerea TVA prin care punem la dipoziția fermierilor peste un miliard de euro, și care va finanța infrastructura principală și care întregește astfel sistemul de irigații ce trebuie reabilitat în perioada 2016 — 2020. Vorbim de aproape 1,2 milioane hectare care pot fi reabilitate atât ca infrastructură principală cât și secundară în următoarea perioadă”, a spus atunci ministrul Agriculturii.

Însă, în noul buget al MADR pentru anul 2016 s-a prevăzut doar o sumă de 135 de milioane de lei pentru îmbunătățiri funciare, față de cele 500 de milioane de lei cât era trecut în Legea irigațiilor. Amendamentul depus de fostul șef de la Agricultură (Daniel Constantin n.r.) pentru suplimentarea bugetului MADR cu 508 milioane lei în vederea implementării strategiei sectorului de irigații a fost respins de deputații și senatorii din comisiile reunite de buget-finanțe pe motiv că aceasta nu a fost finalizată, iar suma probabil că nu va fi consumată în totalitate în 2016.

* Provocări pentru nouă conducere a Ministerului Agriculturii

Din 18 noiembrie, conducerea Ministerului Agriculturii a fost preluată de Achim Irimescu care anunță fără echivoc că vrea o situație cât mai precisă, „fără minciuni”, a datelor de care dispune instituția pe care o va conduce, pentru a vedea care sunt problemele și cum pot fi acestea rezolvate.

„Primul lucru pe care îl voi face când voi ajunge la minister este să cer o situație cât mai precisă a datelor de care dispunem pe toate domeniile, la producție, la plăți efectuate, fără minciuni. În opinia mea, nu poți porni la un drum fără să faci o analiză extrem de adâncă, pentru a vedea unde te situezi, unde sunt problemele și cum poți să le rezolvi”, a afirmat Irimescu, la finalul audierilor din comisiile de specialitate reunite.

Irimescu declară război birocrației și afirmă că persoanele neperformante vor fi schimbate din funcții, indiferent dacă au sau nu culoare politică. Ceea ce s-a și întâmplat în scurt timp la agențiile din subordine — APIA și AFIR.

Primul test pentru noul ministru apare în cazul plății avansului pe suprafață, care întârzie neșteptat de mult din cauza unor sincope până aproape de termenul limită de plată. Cu eforturi uriașe din partea angajaților APIA, 602.000 fermieri, din 720.000, reușesc să primească avansul pe suprafață, cei 53 de euro pe hectar, respectiv o sumă totală de 255 de milioane de euro.

În prima sa conferință de presă din data de 18 decembrie, ministrul Agriculturii a afirmat că va reintroduce controlul la frontieră pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul că în cazul multor produse din ”gama de jos” care ajung pe piața românească sunt utilizate pesticide interzise pe piața europeană.

„Am să fac tot ce este posibil să promovez produsele românești, pe de o parte, iar pe de altă parte să asigur o protecție corespunzătoare producătorului și consumatorului român pentru că, din păcate, multe produse care ajung în România se vând pentru că ajung din segmentul cel mai ieftin și efectiv otrăvim populația și omorâm producătorul român. Repet: orice guvern are datoria să își apere și producătorul și consumatorul. Din cauza aceasta cred că nu am făcut suficient până acum și eu vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a ajuta românul să consume cât mai multe produse românești”, a spus Achim Irimescu.

De asemenea, noua conducere a MADR promite pentru 2016 ajutoare de la buget pentru sectorul zootehnic și vegetal, subvenționarea accizei la motorină, dar și modernizarea infrastructurii de irigații.

Bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016 este de aproximativ 13,443 miliarde de lei, la care se adaugă suma de 7,39 miliarde lei reprezentând contribuția externă nerambursabilă a UE la finanțarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, evidențiată ca un venit în bugetul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Bugetul total prevăzut pentru anul 2016 este de 20,83 miliarde lei, reprezentând 2,81% din PIB.

* Fonduri europene: absorbție 91%, dezangajare 800 de milioane de euro

De la demararea PNDR în anul 2008, AFIR a primit și verificat peste 150.000 de cereri de finanțare, în valoare de peste 18,5 miliarde de euro, dintr-un total disponibil din fonduri europene de 5,9 miliarde de euro, numai pentru finanțarea proiectelor de investiții.

„Alocarea totală pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007—2013 a fost de 9,29 miliarde de euro, din care bani europeni 8,1 miliarde de euro, și până la acest moment s-au efectuat plăți de 8,1 miliarde de euro din care 6,83 miliarde de euro din bani europeni. Deci dacă luăm în calcul și avansul încasat în anul 2008, absorbția crește la 91,3%. Dacă nu includem în calcul suma de 560 de milioane de euro ca avans, absorbția se reduce la 84%”, a precizat Achim Irimescu, noul ministru al Agriculturii, în data de 18 decembrie.

Pentru măsurile de investiții în economia rurală, alocarea financiară din 2007-2013 a fost de 5,74 miliarde de euro, valoare publică contractată de 5,71 miliarde de euro, iar rata de contractare de 99,5%.

Până la sfârșitul acestui an, experții din cadrul AFIR au anunțat că vor analiza toate cererile de plată depuse de către beneficiarii PNDR 2007 — 2013 în vederea aprobării, efectuării plății acestora până în decembrie 2015 și transmiterii pentru decontarea cheltuielilor către Comisia Europeană.

Cu toate acestea, România riscă să piardă circa 800 de milioane de euro pe programarea 2007-2013, la care se vor adăuga penalități de 300 de milioane de euro aferente întregului program.

Deși sumele alocate României prin Programul Operațional pentru Pescuit (POP) 2007—2013 sunt incomparabil mai mici decât cele din PNDR, situația absorbției în cazul acestui program este mai sumbră.

„Pe acest program suntem la 68% grad de absorbție, iar ținta noastră este să ajungem la 75% până la închiderea programului, adică până la finele anului. Deși nu a fost un program mare, de numai 230 de milioane de euro, vom pierde în jur de 60 de milioane de euro, chiar dacă ajungem să ne atingem ținta. Eu zic că este mult dacă ne gândim cât de mic este programul”, a afirmat Achim Irimescu într-un interviu acordat AGERPRES în data de 14 decembrie.

Ultimele cifre furnizate de Autoritatea de Management pentru POP din MADR arată că la data de 24 decembrie 2015 totalul sumei dezangajate pe întreg programul de pescuit se ridică la 52,44 milioane de euro, din care aproape 18 milioane de euro în anul 2015, însă suma este aferentă alocării financiare 2012, iar rata absorbției pe acest program depășește 71%.

Chiar dacă s-au făcut câțiva pași importanți, în 2015, în domeniul agriculturii au rămas nefinalizate câteva proiecte așteptate de agricultori, respectiv Camerele Agricole, Fondurile Mutuale sau restructurarea cercetării agricole. Acestea vor intra cu siguranță în atenția noilor veniți la conducerea Ministerului Agriculturii dar și a Executivului, despre care am putea spune că, deși este unul tehnocrat, are totuși culoare „agricolă”.

DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mașina produsă în România și care trebuia să fie peste Dacia. A fost primul autoturism low cost care s-a vândut în Europa de Vest. S-a făcut la dorința lui Nicolae Ceaușescu și multe au ajuns în Olanda sau Belgia
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Exproprieri pentru podul peste Prut de la Ungheni, în folosul Autostrăzii Unirii
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Peisajul surprinzător al râului Qiantang: cum natura creează opere de artă
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni