Stratul de zăpadă a atins 30 de centimetri în peste 30 de localități din apropiere de granița cu SUA, iar temperaturile atmosferice au coborât până la minus 18 grade Celsius, potrivit Agerpres.
Aeroportul internațional din Ciudad Juarez, oraș cu 1,3 milioane de locuitori, a rămas închis în acest sfârșit de săptămână din cauza stratului de gheață format pe pista avioanelor, iar activitatea sa a fost reluată abia luni.
Poliția federală continuă să fie în stare de alertă în statele Chihuahua, Sonora, Durango și Coahuila, pentru a ajuta participanții la traficul rutier afectat de zăpadă și gheață.
„Este vorba despre cel mai mare strat de zăpadă din ultimii 55 de ani”, a precizat șeful direcție de protecție civilă din Ciudad Juarez, Efrén Matamoros.