Gaddafi a vrut să-i dea lui Sarkozy 50 de milioane de euro

Un site francez de anchete dezvăluie că în 2007, cu ocazia campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi intenţionat să sponsorizeze cu 50 de milioane de euro campania candidatului conservator de-atunci, Nicolas Sarkozy, care în curând va da bătălia decisivă ce i-ar putea aduce încă un mandat la Elysee sau l-ar putea face să-i ofere fotoliul prezidenţial rivalului său de stânga, Francois Hollande.
Romania TV
29 apr. 2012, 11:50
Gaddafi a vrut să-i dea lui Sarkozy 50 de milioane de euro

Această dezvăluire este făcută între primul şi cel de-al doilea tur – decisiv – al alegerilor prezidenţiale, de duminica viitoare, şi în contextul în care lupta dintre Hollande şi Sarkozy este foarte strânsă, candidatul socialist având faţă de actualul preşedinte un avans de numai un procent din voturile exprimate de electoratul francez în primul tur de scrutin, dar fiind preferat de alegători şi pentru cel decisiv. Site-ul care a oferit aceste informaţii a publicat în articolul său şi ceea ce spune că sunt dovezi după care s-a documentat.

Astfel, un document din 2006, scris în arabă, obţinut de site-ul Mediapart, arată, după cum susţine acesta, că documentul poartă semnătura fostului şef al serviciilor de informaţii secrete, Mussa Kussa şi că se referă la un „acord de principiu privind susţinerea campaniei pentru candidatului la alegerile prezidenţiale, Nicolas Sarkozy, pentru o sumă echivalentă cu 50 de milioane de euro.”

Site-ul de investigaţii care are orientare de stânga scrisese articole asemănătoare şi în data de 12 martie, bazate pe mărturia unui fost medic al unui dealer francez de arme, bănuit că ar fi organizat campania de finanţare a lui Sarkozy, comentarii ce au fost respinse vehement de preşedintele francez, spunând despre acestea că sunt „groteşti”.

Deocamdată, în afară de presupusul document libian de intenţie de finanţare a campaniei lui Sarkozy nu s-a găsit niciun alt document care să confirme că acea presupusă sumă ar fi fost dată în realitate „beneficiarului” francez.

 

 

 

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai