Dintre persoanele rănite, patru se află în stare gravă şi au fost transportate de urgenţă la spital, a precizat o oficialitate din Ministerul Sănătăţii.
La rândul său, Agenţia Interfax a informat că turiştii erau rezidenţi locali care vizitau cetatea. Ei au fost atacaţi de o persoană înarmată, care a deschis focul dintr-o pădure situată în apropierea obiectivului turistic. Printre vizitatori se aflau şi două gărzi de frontieră, între care una a fost ucisă în atac.
Poliţia locală nu a făcut deocamdată comentarii cu privire la acest atac, iar cercetările cu privire la actul criminal sunt în desfăşurare.
Atacurile cu arme şi bombe sunt la ordinea zilei în Daghestan, o republică majoritar musulmană din regiunea din regiunea caucaziană nordică rusă, unde Moscova luptă de ani de zile împotriva insurgenţilor islamişti. În această regiune, atacurile împotriva turiştilor sunt frecvente.