Gabriel Biriş de la Finanţe, declaraţii controversate. Mesaj pentru FANTOMELE fiscale şi cei care au SĂPAT după rădăcini

Noul secretar de stat de la Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, a declarat, într-un interviu pentru republica.ro, că trei milioane de români, persoane adulte, nu există din punct de vedere fiscal. Trei milioane de „fantome", care trebuie "scoase la lumină", a precizat oficialul de la Finanţe. 
Ionela Marcu
04 ian. 2016, 09:52
Gabriel Biriş de la Finanţe, declaraţii controversate. Mesaj pentru FANTOMELE fiscale şi cei care au SĂPAT după rădăcini

În 2016, persoanele fără venituri, cu anumite excepții, stabilite de lege, vor trebui să depună o declarație fiscală, potrivit Codului Fiscal. Acestea vor plăti contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS) – 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună – , pentru a avea calitatea de asigurat, această prevedere existând și până acum.

Excepţie fac, printre alţii, elevii şi studenţii în vârstă de până la 26 ani, soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate, femeile însărcinate, lăuzele şi persoanele cu handicap.

Codul Fiscal din 2015 prevedea că plătesc CASS persoanele care „doresc” să aibă calitatea de asigurat, adică să beneficieze de sistemul public de sănătate. În Codul Fiscal din 2016 se prevede obligaţia clară a persoanelor fizice fără venituri de a plăti CASS.

„Vrem să mai scoatem un pic la lumină, într-un fel, partea de fantome. Pentru că dacă stai să te uiți în toate cifrele statistice, câți angajați, pensionari, elevi, români emigrați în străinătate, cu domiciliul acolo sau nu încă, și scazi din numărul total de cetățeni români, oricum ar fi nu îți ies vreo trei milioane de adulți. Nu îți ies. Nu vorbim de persoanele care primesc ajutoare sociale. Vorbim de persoane care nu există din punct de vedere fiscal. Nu este posibil așa ceva. Este (depunerea declarației fiscale de către persoanele fără venituri – n.n.) una din metodele de a-i scoate la lumină, a explicat pentru Republica.ro secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș.

„Nimic nu justifică nerespectarea legii. Cine încalcă legea, fie vorbim de corupție, fie de prostii de genul celei cu recepția autostrăzii pentru alegeri, trebuie să plătească. Nu poate fi tolerată neplata impozitelor și taxelor, indiferent de motiv. (…)

Vor avea o surpriză cei care nu declară (veniturile n.n.). Va fi foarte scump să nu te conformezi. Dar nu vreau să intru în detalii. (…)

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu poate să susțină 20 de milioane de asigurați cu cinci milioane de plătitori de asigurări de sănătate. (…)

Cum poți să zici am trăit fără nici un venit timp de șase luni? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat? Și atunci pentru persoanele care timp de șase luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de sănătate”, a mai declarat Biriş.

După interviu, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, a venit cu precizări, răspunzând, într-o postare pe Facebook, comentariilor venite din partea cititorilor.

Una dintre declarațiile lui Biriș care a stârnit multe comentarii a fost cea legată de persoanele fără venituri.

Biriș s-a declarat „consternat” de interpretarea dată răspunsurilor sale, cerându-și scuze celor ce s-au simțit ofensați de declarațiile lui.

„Am vazut valul de comentarii ridicat de raspunsurile la cateva intrebari, in urma cu cateva zile. Sunt consternat de interpretarea data raspunsurilor mele si imi cer scuze tuturor celor care s-au simtit ofensati de cele spuse de mine.

Simt nevoia sa fac cateva precizari:

– prevederea respectiva de la art. 180 nu a fost introdusa de acest guvern (nu, nu o sa vorbesc de greaua mostenire, ci de ce avem de facut pentru a ajunge odata la o normalitate);

prevederea respectiva nu se refera la someri si nici la cei care primesc ajutoare sociale, ci doar la persoanele care nu au realizat venituri timp de 6 luni. Sa nu uitam, vorbim de plata contributiei de 5,5% la sanatate, plata in schimbul careia adultul primeste servicii medicale daca are nevoie, servicii care altfel ar costa mult mai mult decat cei aprox. 40 de lei pe luna ce ar trebui platiti. Nu este vorba de un impozit aici, chiar daca contributia aceasta este in codul fiscal;

– am criticat calculul acestei contributii la un venit minim, considerand ca nu asa tb rezolvata problema. Am si fost unul dintre sustinatorii lg 209/2015 prin care s-au „aministiat” sumele cerute (legal) de anaf prin decizii de impunere pentru venituri derizorii obtinute de unii concetateni. Am si atras atentia ca pastrarea prevederii va genera acelasi tip de probleme In viitor. Uite ca le avem. O sa mai avem si altele…

– pe de alta parte, cred ca intelegem cu totii ca sanatatea costa. Nu putem vorbi de servicii de sanatate decente fara medicamente, fara spitale si, mai nou, si fara medici si asistente, ca ne pleaca cu miile din tara in fiecare an (stiu, este si foarte multa risipa si hotie, dar de aceasta problema se ocupa acum altii). Cine plateste? Daca nu noi, atunci cine? Copiii nostri, pentru datoriile facute de noi azi?

– cred ca este de datoria noastra sa vorbim deschis despre problemele pe care le avem, despre cauzele lor si despre cum eliminam cauzele care genereaza problemele si nu doar despre redus efectele. A se vedea si sistemul de pensii, care nici el nu o duce tocmai bine, iar atunci cand noi, „decretii” vom fi iesit la pensie sistemul se va prabusi in lipsa unor masuri serioase inca de azi (trebuiau de ieri, dar asta e…).

– in plus, cred ca trebuie cu totii sa fim constienti cat de grav ne afecteaza evaziunea pe fiecare dintre noi”, a scris Biriş pe Facebook. 

Biroul de presă al Ministerul Finanțelor a făcut de asemenea câteva precizări după interviul acordat de Gabriel Biriș în Republica.

Declarațiile secretarului de stat din Ministerul Finanțelor Publice, Gabriel Biriș, au avut rolul de informare și nicidecum o notă de ironie la adresa șomerilor sau a persoanelor care beneficiază de ajutoare sociale, cazul acestora fiind reglementat într-un capitol special din Codul Fiscal. Subfinanțarea sistemului de sănătate este o problemă care îi afectează pe toți românii, de aceea este nevoie ca plata contribuției să fie realizată de toți beneficiarii. Articolul 180 din Codul Fiscal face referire la persoanele care nu au realizat sau nu au declarat venituri în ultimele șase luni. Acestea trebuie să plătească o contribuție la sistemul de sănătate echivalentă cu 5,5% din salariul minim pe economie„, se arată în comunicatul de la Ministerul Finanțelor.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
S-a împlinit visul de decenii al românilor. O șansă unică pentru actuala generație
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?